theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
20 Сентября 2016, 13:49
265
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Manole: Alegătorii din Transnistria nu pot vota conştient

Majoritatea locuitorilor din Transnistria, care participă la scrutinele organizate pe teritoriul controlat de autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova, de cele mai multe ori, nu votează conştient pentru că nu sunt informaţi.

Autorităţile de la Chişinău intenţionează să organizeze mai multe secţii de votare pentru locuitorii din stânga Nistrului la scrutinul prezidenţial din 30 octombrie
Autorităţile de la Chişinău intenţionează să organizeze mai multe secţii de votare pentru locuitorii din stânga Nistrului la scrutinul prezidenţial din 30 octombrie

Declaraţia a fost făcută de către Ion Manole, preşedintele organizaţiei „Promo-Lex, în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.

„Concurenţii electorali nu au posibilitate să-şi facă publicitate în localităţile din stânga Nistrului, oamenii nu au acces la sursele de informaţie de la Chişinău şi nu au cum să-şi cunoască candidaţii. Tiraspolul ar trebui să accepte şi concurenţii electorali de la Chişinău, nu să permită să facă publicitate electorală doar cei din Moscova”, a declarat Manole.

Preşedintele „Promo-Lex” consideră că, prin blocarea accesului la informaţie, administraţia de la Tiraspol încearcă să menţină regimul separatist. „Autorităţile de la Chişinău sunt tolerante. Îmi pare rău că locuitorii de acolo încă mai cred în promisiuni. Aşa au crezut cândva că le vor transforma Transnistria într-o Elveţie sovietică. În regiune situaţia se agravează, deoarece Moscova le aloca tot mai puţini bani după anexarea Crimeii şi scăderea preţurilor la petrol”, a spus Manole.

Autorităţile de la Chişinău intenţionează să organizeze mai multe secţii de votare pentru locuitorii din stânga Nistrului la scrutinul prezidenţial din 30 octombrie, însă doar în localităţile aflate sub jurisdicţia Chişinăului.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована