Maia Sandu: Scopul nostru major este să câştigăm alegerile
Maia Sandu, care conform sondajelor este unul dintre politicienii cu şanse mari de câştig la alegerile prezidenţiale, declară că mizează pe victorie împreună cu alte forţe pro-europene. Declaraţia a fost făcută într-un interviu pentru IPN.

„Obiectivul nostru major este să câştigăm, împreună cu alte forţe politice autentic pro-europene, alegerile prezidenţiale, să spargem sistemul corupt şi anti-democratic, întreţinut de guvernarea actuală şi să iniţiem reabilitarea şi consolidarea instituţiilor statului, pentru ca acestea să servească toţi cetăţenii, aşa cum este prevăzut în Constituţie”, a spus preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate.
Recent, Maia Sandu a semnat un acord cu liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, şi cu preşedintele Partidului Liberal Democrat, Viorel Cibotaru, pentru înaintarea unui candidat comun la prezidenţiale din partea PAS sau PPDA, pe care PLDM îl va susţine necondiţionat.
Maia Sandu a mai spus în interviu că pierderea acestei oportunităţi de a reabilita instituţiile va amâna şi mai mult schimbarea spre bine şi va face mai dificil procesul de recuperare a statului.


