Maia Sandu a declarat că împărtășește dezamăgirea multor cetățeni
Inițiatoarea proiectului politic Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, susține că actuala situație politică este favorabilă pentru ca prim-vicepreședintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, să continue să acapareze instituţiile statului.

„Acum - când a dispărut orice competiţie în Parlament, pentru că, în acest moment, Partidul Democrat practic controlează peste 50 de voturi, asta nu e lucrul pe care l-am votat noi.
Sau această situaţie este foarte diferită de cea pe care am avut-o imediat după alegerile parlamentare din 2014 şi de aici frica noastră că acest om nu-şi va schimba peste noapte atitudinea şi metodele de lucru. Va continua să acapareze instituţiile statului”, a menționat Sandu în cadrul unui interviu pentru hotnews.ro.
În alt context, Maia Sandu a declarat că împărtășește dezamăgirea multor cetățeni moldoveni față de comportamentul României în criza din Moldova.
„Se creează impresia că oamenii din afara Moldovei nu înţeleg că noi suntem în această capcană: pe de-o parte nu putem la nesfârşit să fim şantajaţi de către oligarhii de la putere, că dacă nu-i tolerăm pe ei în continuare, aşa cum sunt ei, atunci vin peste noi ruşii, şi pe de altă parte nu suntem gata cu alternativa pentru alegerile anticipate, deci noi chiar suntem puşi într-o situaţie dificilă şi nu sunt evidente soluţiile şi-atunci înţelegem că este nevoie de o anumită perioadă ca să rezolvăm această criză, dar ne dorim ca partenerii noştri de dezvoltare să aibă mai mult succes atunci când vin cu condiţii pentru sprijinul acordat, să nu mai semneze cec în alb, pentru că asta s-a întâmplat în anii precedenţi şi nu a dus la nimic bun”, a punctat aceasta.


