theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
10 Мая 2016, 18:47
703
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

MAEIE, nedumerit de parada militară ruso-transnitreană de la Tiraspol

MAEIE își exprimă nedumerirea în legătura cu participarea, pentru prima dată, la parada militară desfășurată la Tiraspol la 9 mai a unităților militare din Grupul Operativ al Trupelor Ruse dislocat ilegal în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, se arată într-un comunicat de presă al MAEIE.

MAEIE, nedumerit de parada militară ruso-transnitreană de la Tiraspol.  Foto: today.md
MAEIE, nedumerit de parada militară ruso-transnitreană de la Tiraspol. Foto: today.md

Chișinăul a rămas cu atât mai mult surprins, având în vedere solicitările insistente adresate autorităților ruse de a se abține de la astfel de acțiuni. În particular, Ministerul de Externe şi Integrării Europene menționează că vineri, 6 mai 2016, ministrul de externe Andrei Galbur, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Fedraţiei Ruse în Republica Moldova Farit Muhametşin, a solicitat abținerea de la orice prezență a militarilor și tehnicii militare ruse la manifestările organizate pe 9 mai în regiunea transnistreană.

După cum este evident, participarea militarilor ruși, împreună cu formațiunile militare și paramilitare ale regimului de la Tiraspol, la evenimentele prilejuite de Ziua Victoriei asupra nazismului contravine angajamentelor asumate de către Federația Rusă conform principiilor și normelor dreptului internațional. Or, potrivit declarațiilor oficiale făcute în repetate rânduri de către demnitari de rang înalt ai Federației Ruse, acest stat s-a angajat să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, angajament stipulat și în Tratatul de prietenie și cooperare între Republica Moldova și Federația Rusă.

”Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene își exprimă speranța că autoritățile Federației Ruse vor respecta cu bună credință normele şi principiile dreptului internațional și că pe viitor ele se vor abține de la acțiuni de natură să pericliteze bunele relații dintre statele noastre”, se mai arată în comunicat. 

În context amintim că liderul PSRM, Igor Dodon a găsit o justificare acțiunii ruso-transnistrene de la Tiraspol, El a declarat pentru today.md că „Armata sovietică a eliberat cu mari sacrificii acest teritoriu de ciuma fascistă și e just și firesc ca rușii, moldovenii, alte popoare de pe teritoriul fostei URSS să participe în comun la diferite parade militare și alte evenimente consacrate Zilei Victoriei".

Dodon nu a ezitat să se expună din nou despre vizita militarilor Regimentului 2 Cavalerie din Statele Unite ale Americii, care participă la exercițiul comun „Dragon Pioneer" desfășurat în Republica Moldova, pe care acesta îi califică drept trupe NATO.

„Cât privește nemijlocit Transnistria, acolo există forțe de menținere a păcii, confirmate prin acorduri bilaterale moldo-rusești. Acolo există și un accept social larg al participării tehnicii militare ruse în parada din 9 mai. Toate acestea au lipsit în cazul forțelor NATO din Chișinău. Nu aceste forțe au pus capăt războiului pe teritoriul nostru. Aceste trupe militare nu au nicio justificare istorică sau morală de a se asocia cu Victoria noastră în Războiul pentru Apărarea Patriei. Aceste forțe NATO au intrat în Chișinău împotriva voinței majorității absolute a populației municipiului, pe furiș, noaptea. E destul să privim sondajele, ca să înțelegem că moldovenii nu vor în NATO și nu vor NATO în Moldova", susține Dodon

Pe 9 mai, la Tiraspol, 36 de unități de tehnică militară dotate cu armament au mers pe piața Suvorov, printre care blindate al Federației Ruse și lansatoare de rachete precum și o coloană de tancuri T34.

Potrivit acordului de încetare a focului din 1992, semnat inte părțile beligerante (RM și Rusia), trupele ruse nu trebuie sa se afle decât la paza depozitelor. În plus, articolul 11 din Constituția Republicii Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.  

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована