Lupu: Președintele dacă are ceva de spus - trebuie să prezinte dovezi, nu să dea din limbă
Liderul PDM, Marian Lupu, a declarat că șeful statului trebuie să prezinte probe în cazul în care se simte presat de către cineva.

Declarațiile au fost făcute după consultațiile dintre președinte și liderii PLDM, PDM, PL și grupul Leancă
„Niciodată în cadrul întrevederilor pe care le-am avut nu ne-a spus nimic despre aceste presiuni. Noi știm ce înseamnă activitate ăpolitică, pe alocuri poți găsi 50% adevăr și 50% minciuni. Ca și cetățeni ai țării este o singură soluție, să nu dăm din limbă, dar să facem acțiuni. Șeful nu este limitat în acțiuni și din momentul în care se spune ceva, dacă nu suntem bârfitori, trebuie să existe probe”, a menționat Marian Lupu.
UNIMEDIA precizează că, anterior președintele semnala presiuni din partea democraților privind desemnarea controversatului om de afaceri Vlad Plahotniuc.
Ulterior Marian Lupu spunea că, de fapt, nu au existat presiuni asupra șefului statului, iar acest lucru a fost mai mult „o abstracție și o rupere din context”.


