Lupu salută plecarea celor 14 deputați din PCRM
Liderul Partidului Democrat salută plecarea celor 14 deputați din PCRM.

Marian Lupu spune că, chiar astăzi, un grup delegat de PDM se va întâlni cu cei 14 deputați comuniști pentru a iniția discuțiile cu privire la formarea unei Platforme Parlamentare Social Democrată, care va fi nucleul unei majorități parlamentare stabile pro-europene.
Echipa PDM care va merge la discuțiile cu cei 14 deputați comuniști va fi condusă de fostul prim-vicepreședinte al PDM, omul de afaceri, Vladimir Plahotniuc.
„În urmă cu câteva ore, mai mulți colegi și-au asumat un pas responsabil, și-au asumat o mișcare înainte pentru Moldova. Din punctul nostru de vedere, este un gest binevenit, mai ales în contextul politic prin care trece Molodova. Acești colegi au dat dovadă de maturitate și responsabilitate. Vreau să salut acest gest. Mă refer nu la decizia lor de a părăsi PCRM, dar și la cea de a participa la formarea unei noi majorități parlamentare”, a declarat Marian Lupu.
Marian Lupu spune că PDM a venit cu ideea formării unei Platforme Parlamentare Social Democrată, care va fi nucleul unei majorități parlamentare stabile pro-europene.
„Am venit cu ideea de a crea o Platformă Parlamentară Social Democrată, iar în zilele următoare ar putea deveni un proiect de actualitate. Este utilă formarea unei structuri sub forma unei Platforme care susține bunăstarea cetățenilor și care va susține proiectele sociale. Formarea unei Platforme înseamnă și un număr consolidat de voturi”, a adăugat Lupu.
Liderul PDM spune că discuțiile privind formarea Platformei Parlamentare Social Democrată vor începe chiar astăzi, iar Vladimir Plahotniuc va fi cel care se va ocupa de acest proiect.
„Chiar astăzi seara, un grup din PDM, condus de Vladimir Plahotniuc se va întâlni cu cei 14 deputați din PCRM pentru a discuta despre acest proiect”, a adăugat Lupu.
Liderul PDM să asigurări că, până la sfârșitul acestei săptămâni, Acordul de constituire al Platformei Parlamentare Social Democrate va fi semnat.
UNIMEDIA amintește că astăzi, 14 deputați din PCRM au anunțat că părăsesc formațiunea și formează Platforma Social Democratică Pentru Moldova.


