theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
24 Марта 2011, 17:25
388
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Lupu dă de pământ cu afirmațiile lui Filat și Negruța

Liderul democraţilor, Marian Lupu, s-a arătat indignat astăzi că ministrul de Finanţe Veaceslav Negruţă îşi permite să facă declaraţii false şi politice în interesul Partidului Liberal Democrat din Moldova. „Eu i-am spus în faţă ministrului de Finanţe, să nu-şi permită să iasă să facă declaraţii de interes politic pentru partidul pe care în reprezintă şi să redea informaţii care nu corespund adevărului”, a spus Marian Lupu, menţionând că pentru PD, „subiectele ce ţin de accize la ţigări şi ...

Liderul democraţilor, Marian Lupu, s-a arătat indignat astăzi că ministrul de Finanţe Veaceslav Negruţă îşi permite să facă declaraţii false şi politice în interesul Partidului Liberal Democrat din Moldova.


„Eu i-am spus în faţă ministrului de Finanţe, să nu-şi permită să iasă să facă declaraţii de interes politic pentru partidul pe care în reprezintă şi să redea informaţii care nu corespund adevărului”, a spus Marian Lupu, menţionând că pentru PD, „subiectele ce ţin de accize la ţigări şi băuturile tari nu sunt de prioritate majoră”.

Amintim că ieri, Negruţa a declarat că în PD sunt interese ce țin de accizul la tutun și băuturile alcoolice tari, din care motiv Valeriu Guma a evitat să voteze proiectul de lege. „Este vorba de favorizarea importatorilor de tutun, fapt ce este în detrimentul Tutun-CTC, care va duce la pierderi mari pentru această întreprindere. El încearcă să schimbe lucrurile în interiorul AIE”, a opinat atunci ministrul.

Nu a scăpat de critică nici declaraţia prim-ministrului Vlad Filat, care a afirmat că Guvernul va fi nevoit să-şi depună demisia dacă până la 1 aprilie, proiectul legii bugetului de stat nu va fi aprobat de către Legislativ.

„Fiecare este îndrept să se dea în vânt după declaraţii tari. Această declaraţie este totalmente lipsită de temei. Şi vă spun de ce. Pentru că la şedinţa Consiliului Alianţei de săptămâna trecută, eu, în calitate de preşedinte prin rotaţie, am venit din propria iniţiativă cu un program de activitate al Parlamentului cu privire la politica bugetar fiscală. Conform acestei propuneri, toate proiectele de legi vor fi examinate şi adoptate până la data de 31 martie”, a precizat Lupu.

De aceeași părere este şi vicepreşedintele PL, Ion Hadârcă. „Guvernul este un organ colectiv. A fost emis un punct de vedere subiectiv, care aparţine emiţătorului. Şi acest lucru (n.red. – demiterea Guvernului), dacă pluteşte în aer, trebuie discutat în prezidiul Guvernului şi în cadrul Alianţei. Nu este un lucru atât de simplu, ca să poţi enunţa asemenea lucruri. Nu este cazul să fie cultivată această stare de spirit. Lucrurile merg încă pe o cale constructivă şi încă pot fi soluţionate”, consideră liberalul.
http://unimedia.md/?mod=news&id=31654
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована