Liderul PPPDA: „Platon și Plahotniuc, două nume comune în spălătoria mafiei rusești de zeci de miliarde”
Platon şi Plahotniuc sunt două nume comune în spălătoria mafiei ruseşti de zeci de miliarde de dolari, însă mulţi preferă să evite pronunţarea numelui celui din urmă.

Despre acest lucru a scris, într-o postare pe facebook, liderul PPPDA, Andrei Năstase, în contextul dosarului Laundromat, transmite unimedia.info.
„Importanți politicieni, formatori de opinie și presa de toate culorile, la 7 ani distanță de la primul act "judecatoresc" de spalare a sute de mil. USD și la 4 ani de la deconspirarea acestuia, pronunță cu tărie doar un nume, Platon. Iar pe Plahotniuc doar în gând.
E simplu, Platon e la pușcărie, iar partenerul său de hoții încă nu. Și el are putere, polițiști, procurori, bandiți de toată mâna, întregul aparat de stat. El e periculos, cu el nu te pui. Mai bine te bați cu Platon, cu Beria, cu Stalin, cu tancurile de carton”, a declarat Năstase.
Liderul PPPDA Andrei Năstase, de asemenea, s-a referit și la memoriul publicat de dânsul încă în 2014, în care atenţiona opinia publică şi instituţiile internaţionale cu privire la faptul că un grup de magistraţi controversaţi acţionează la comandă politică, transformând Republica Moldova într-un recipient de spălare a banilor mafiei autohtone şi internaţionale.
Liderul democraților, Vlad Plahotniuc, nu a comentat deocamdată.
UNIMEDIA amintește că jurnaliștii de la RISE Moldova arată într-o investigație cu privire la cele 22 de milioane de dolari, spălate prin sistemul bancar moldovenesc, că șase companii conectate la familia Shor au încasat bani această schemă.
Informațiile bancare analizate de RISE Moldova arată că 22 de milioane de dolari au intrat în conturile ShorHolding în mai multe tranșe.
Viramentele au fost făcute de firme fantomă din Marea Britanie și Noua Zeelandă. Până acum, autoritățile din Moldova nu au vorbit despre aceste tranzacții.


