Leancă: Ne vom întâlni cu Sturza și îi vom prezenta 8 priorități-cheie
Liderul Partidului Popular European din Moldova își dorește o întâlnire cu proaspătul candidat desemnat pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza.

Iurie Leancă spune că, alături de colegii săi din partid, va analiza planurile de ieșire din criză pe care le va înainta Sturza, însă îi va propune și alte opt soluții elaborate de membrii PPEM. Declarația a fost făcută de Iurie Leancă, după ședința Biroului Politic al PPEM.
„Am luat notă, bineînțeles, de decretul emis de către președinte, în care a fost desemnat domnul Sturza în calitate de candidat pentru funcția de prim-ministru. Bine, am zis atunci, că președintele a decis să facă uz de dreptul său constituțional și să desemneze un candidat. Dacă candidatul pentru funcția respectivă va manifesta interes pentru a ne convinge că este potrivit pentru această funcție, că are soluții pentru problemele sistemice, pentru provocările multiple cu care se confruntă Republica Moldova și dacă are și capacitățile și instrumentele necesare pentru a transpune în viață aceste priorități. În cazul în care domnul Sturza ne va solicita o întâlnire, o vom avea, bineînțeles. Sigur că noi avem prioritățile noastre. Am şi lansat, într-o manieră succintă, opt priorități-cheie, care, după mine, trebuie să reflecte preocuparea de bază a viitoarei guvernări. Urmează să vedem dacă domnul Sturza este de acord cu aceste propuneri ale noastre sau, dacă nu, dacă le îmbrățișează, dacă ne convinge că are capacități sau nu”.
În același timp, liderul PPEM s-a arătat indispus de faptul că s-a ajuns la situația în care partidele pro-europene nu au putut crea o majoritate pentru a înainta un candidat pentru această funcție.
„Nu am fi dorit să realizăm acest pas astfel. Cred că ar fi fost mult mai logic, mult mai corect, să creăm o majoritate cu angajamente, cu obiective, cu priorități și după aceea să desemnăm candidatul potrivit pentru a realiza aceste obiective. S-a întâmplat totul foarte moldovenește, într-o manieră destul de iresponsabilă, dar, în situația dată, nu avem altă opțiune”.
Curiozitatea lui Iurie Leancă rămâne nestinsă. Pe lângă toate acestea, politicianul vrea să afle de ce, săptămâna trecută, omul de afaceri a indus cetățenii în eroare, declarând că el ar fi candidatul pentru funcția de premier din partea Partidului Democrat.
„Voi fi foarte curios să aflu de la domnul Sturza care au fost sursele lui de informare atunci când, vinerea trecută, a vorbit despre faptul că, din partea Partidului Democrat, președintele Timofti urmează să mă desemneze pe mine. A fost o informație de intenții rele plasate în spațiul public, o deinformare intenționată”.
Amintim că, astăzi, președintele Nicolae Timofti l-a desemnat pe fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza pentru funcția de prim-ministru.


