Leancă îi răspunde lui Filat: Nu vom participa în actuala guvernare
"PPEM nu va participa în nici un fel în actuala guvernare, nu o va susține și nici nu va solicita portofolii că înțeleg că asta e cea mai mare grija a lui, nu intenționăm să-i luăm nici Vama, nici Fiscul și nici alte "instituții strategice" pentru el sau colegii lui de alianță", declară Iurie Leancă, drept răspuns la sugestiile lui Vlad Filat că grupul Leancă trebuie să sprijine AIE fără ca să ceară funcţii.

"PPEM nu are cum să intre într-o coaliție negociată netransparent, de un grup de interese, printre ei fiind și oameni care sunt implicați în jefuirea și gestionarea deficitara a BEM. Atunci cînd au făcut această alianță nu întîmplător nu au acceptat să ne invite și pe noi la discuții, iar cel care s-a opus a fost tocmai liderul PLDM și asta nu doar din orgoliu, ci pentru că înțelegea bine condițiile pe care le-am fi pus", scrie Leancă pe facebook.
PPEM consideră că actuala guvernare e compromisă, e lipsită total de credibilitate și se afla în imposibilitatea de a gestiona situația de criză în care au adus țara.
În ce privește posibilitatea de a negocia o nouă majoritate parlamentară pro europeană, o asemenea opțiune, spune Iurie Leancă, ar putea fi examinată doar în niște condiții care să cuprindă obligatoriu cerințele societății privind depolitizarea, deoligarhizarea, reformarea reală a instituțiilor statului, în special celor din domeniul justiției.
Pe final Iurie Leancă îi reaminteşte lui Vlad Filat că "actuala coaliție neputincioasă a fost negociată cu Ghimpu, Lupu, Plahotniuc și alții, nu cu noi, la ei să caute colacul de salvare, nu la PPEM. Sau poate să-și încerce din nou norocul la PCRM, un partid care a demonstrat că la nevoie poate fi un bun partener de jocuri de culise pentru PLDM și PDM".
Vlad Filat susţine că în cazul în care majoritatea parlamentară, se va transforma în minoritate, Iurie Leancă ar trebui să sprijine necondiţionat alianţa de guvernare. "Or, el va trebui să demonstreze ce-și dorește cu adevărat: integrarea europeană a țării sau funcţii și pîrghii administrative", a declarat Vlad Filat într-un interviu pentru tribuna.md.

