La Chișinău va fi deschis un birou al NATO
Un birou al Alianței Nord-Atlantice se va deschide în această toamnă la Chișinău, în vederea sprijinirii integrării euroatlantice a Republicii Moldova și realizarea interoperabilității armatei de peste Prut cu cea a forțelor aliate, a anunțat joi ministrul român al Apărării, Mircea Dușa, după întâlnirea de la sediul ministerului cu omologul său din Republica Moldova, Anatol Șalaru.

Potrivit lui Dușa, ulterior se va înființa și un batalion mixt româno-moldovean de menținere a păcii.
Ministrul a precizat că România va avea un reprezentant la acest birou și cinci sau șase specialiști militari-consilieri, ce vor fi detașați la Chișinău pentru a oferi sprijin în adaptarea legislației și documentelor militare de planificare și structurare a armatei la standardele NATO și UE.
"Acest birou, unde vor activa specialiști militari din mai multe state, inclusiv din România, va avea menirea de a pregăti integrarea pe standarde NATO și a activității de restructurare a armatei Republicii Moldova în acest sens. Sper ca acest lucru să se întâmple foarte repede. Biroul se va deschide și sper ca în septembrie — octombrie să devină funcțional și că noi vom fi un real sprijin al MApN din Republica Moldova în elaborarea acestor documente. (...) Demersurile pe care le facem sunt de a sprijini drumul euroatlantic al Republicii Moldova. (...) Moldova este un stat partener al NATO și e important să înființăm și un batalion mixt româno-moldovean de menținere a păcii, care va avea sediul la Iași", a declarat ministrul Dușa.
Întrebat dacă există o estimare de timp referitoare la aderarea Republicii Moldova la NATO, Mircea Duşa a explicat că după ce biroul va începe să funcţioneze la Chişinău, în funcţie de felul în care vor fi parcurşi aceşti paşi de armonizare a legislaţiei şi a planificării militare, probabil va exista şi o astfel de estimare, însă principalul obiectiv este interoperabilitatea armatei moldovene cu cea a NATO.
Anatol Şalaru, care a făcut prima vizită în calitate de ministru al Apărării la Bucureşti, a explicat că Republica Moldova a trecut printr-o "perioadă de incertitudini politice", dar că a fost formată o nouă alianţă de guvernare, susţinută de majoritate parlamentară, şi un guvern care să reziste până la următoarele alegeri parlamentare, şi-a exprimat speranţa noul ministru al Apărării de la Chişinău.
"Astăzi am făcut un plan de activitate de colaborare pe o perioadă mai lungă decât făceam până acum, de cinci - şase luni, pentru că se schimbau miniştrii foarte des. Sper că în următorii patru ani să fiu eu partenerul de discuţii şi de negocieri de colaborare cu domnul Duşa", a spus Şalaru, care a mulţumit pentru sprijinul acordat de România.
Şalaru a mai spus că Republica Moldova se află într-o zonă de incertitudini şi că are nevoie "mai mult decât oricând" de sprijinul României pentru reformarea armatei şi pentru întărirea capacităţilor de apărare.
"Republica Moldova are doi parteneri strategici importanţi, România şi SUA, şi UE, bineînţeles, dar cu România suntem cei mai apropiaţi şi întotdeauna când am avut nevoie statul român ne-a întins o mână de ajutor", a spus Anatolie Şalaru.
Cei doi oficiali au mai discutat despre activităţile de instruire în comun a unităţilor din cadrul categoriilor de forţe. Ministrul Duşa a apreciat că astfel de activităţi practice sunt în beneficiul ambelor armate, propunând continuarea participării cu echipe de ofiţeri şi subofiţeri ai Armatei Naţionale a Republicii Moldova la viitoarele exerciţii naţionale desfăşurate de Armata României.
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, s-a întâlnit joi cu omologul său din Republica Moldova, Anatol Șalaru, pe agenda de discuții figurând situația de securitate din zonă ca urmare a crizei din Ucraina, precum și cooperarea bilaterală dintre ministerele Apărării din cele două țări.


