theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
25 Января 2011, 13:19
599
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Kuzmin îl laudă pe Filat, dar critică AIE și comuniștii

Întrevederile între premierul Vlad Filat și liderul separatist, Igor Smirnov, constituie o premisă pentru succesul soluționării diferendului transnistrean, dar rezultatele obținute în această direcție atât de Alianța pentru Integrare Europeană, cât și de conducerea comunistă, rămân a fi modeste. Declarații în acest sens au fost lansate de către ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Valerii Kuzmin, în cadrul unui interviu pentru Info-Prim Neo. Diplomatul a menționat că întâlnirile ...

Întrevederile între premierul Vlad Filat și liderul separatist, Igor Smirnov, constituie o premisă pentru succesul soluționării diferendului transnistrean, dar rezultatele obținute în această direcție atât de Alianța pentru Integrare Europeană, cât și de conducerea comunistă, rămân a fi modeste.


Declarații în acest sens au fost lansate de către ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Valerii Kuzmin, în cadrul unui interviu pentru Info-Prim Neo.

Diplomatul a menționat că întâlnirile între Filat și Smirnov, pot fi evidențiate în calitate de primi pași în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. ”Interacțiunile personale, capacitatea de a se înțelege reciproc constituie o premisă pentru succesul oricăror negocieri și dialoguri”, a precizat ambasadorul.

Totodată, Kuzmin a menționat că atât AIE, cât și guvernarea comunistă au înregistrat rezultate modeste la capitolul ”soluționarea conflictului transnistrean”. ”În pofida unei instabilități politice, procesul de reglementare a diferendului transnistrean a căpătat o oarecare dinamicitate. Totodată, progrese evidente în această direcție nu au fost obținute. Nu cred că ar fi logic să compar guvernarea AIE cu cea precedentă, pentru că au activat în condiții diferite, aveau o motivare diferită, dar rezultatul final a fost în ambele cazuri unul modest”, a spus diplomatul.

Ambasadorul a conchis că ”ceea ce s-a întâmplat în 2010, poate fi cu greu numit proces de reglementare, mai curând - o mișcare spre această țintă”.
http://unimedia.md/?mod=news&id=29028
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована