Ion Sturza: Rămîn optimist că se va găsi o majoritate
Rămîn optimist că se va găsi o majoritate care să susţină iniţiativa mea – a declarat astăzi, în cadrul unui briefing, Premierul desemnat, Ion Sturza.

După cum relatează TRIBUNA, el a spus că este ferm determinat să formeze o echipă şi să propună Parlamentului un bun program de guvernare pînă la data de 4 ianuarie 2016.
Premierul desemnat a comunicat că, pînă în prezent, a avut întîlniri cu deputaţii din PLDM, PL şi PPEM, cu care a discutat despre situaţia actuală din Moldova, dar şi despre ce urmează de făcut în continuare. El a menţionat că astăzi are programată o întrevedere cu Speakerul Andrian Candu, iar săptămîna viitoare se va vedea cu Preşedintele Nicolae Timofti. De asemenea, Ion Sturza afirmă că a trimis o scrisoare PD-ului.
În opinia sa, în situaţia actuală, nu este timp de răgaz şi a adus în calitate de exemplu faptul că în buget sînt bani pentru plata cu certitudine a salariilor şi pensiilor doar pentru luna ianuarie.
Ion Sturza afirmă că a propus deputaţilor cu care s-a văzut pînă acum paşi concreţi pentru a stabiliza situaţia, implementarea cărora ar putea dura de la 6 pînă la 12 luni.
De asemenea, el a comunicat că insistă ca Guvernul său să nu fie numit tehnocrat, ci neafiliat politic, dar şi să numească personal miniştrii Finanţelor, Economiei, Justiţiei şi al Afacerilor Interne.


