theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
19 Октября 2015, 16:22
804
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Ion Ceban a cerut să fie prezentate toate cele 600 de dosare penale deschise pe numele lui Dorin Chirtoacă

Președintele fracțiunii PSRM în Consiliul Municipal Chișinău, Ion Ceban, a cerut ca un procuror să prezinte joi toate cele 600 de dosare penale pe numele lui Dorin Chirtoacă, despre care a vorbit liberal-democratul Vlad Filat, la ședința Parlamentului de pe data de 15 octombrie.

Ion Ceban a cerut să fie prezentate toate cele 600 de dosare penale deschise pe numele lui Dorin Chirtoacă. Foto: canal2.md
Ion Ceban a cerut să fie prezentate toate cele 600 de dosare penale deschise pe numele lui Dorin Chirtoacă. Foto: canal2.md

”Domnule Chirtoacă, v-am promis că o să venim ori de câte ori încălcați legea, iar dvs. o faceți în fiecare zi. Vrem să vedem, în această joi, toate cele 600 de dosare penale, puse pe tapet. Să vă vedem împreună cu domnul Filat acolo unde este binemeritat pentru majoritatea celor care se fac vinovați pentru hoțiile și bărdacul din Chișinău, adică slugile dumneavoastră. E un hoț”, a spus Ceban, scrie Realitatea.md.

De cealaltă parte, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat pentru Realitatea.md că a cerut, săptămâna trecută, Procuraturii Generale, Centrului Național Anticorupție și celorlalte instituții abilitate să îi fie prezentată lista tuturor dosarelor penale în care este vizat. De asemenea, acesta s-a arătat deranjat de dezordinea provocată de socialiști, la ședința de astăzi a Primăriei.

”Nu avem nimic de ascuns nici eu, nici colegii mei de la Primărie. Deocamdată, nu am cunoștințe de dosare. În rest, nu comentez acuzațiile socialiștilor anarhiști și disperați. În privința dezordinii de astăzi, ține deja de competența poliției sau psihiatriei”, a spus Chirtoacă.

Amintim că, astăzi, socialiștii au întrerupt ședința Primăriei. Aceștia au intrat cu bârne din lemn și cu un gard de fier în clădire și au scandat ”Rușine!”, ”Jos, Chirtoacă!” și ”Demisia!”.

De asemenea, socialiștii l-au acuzat pe arhitectul-șef interimar, Ion Carpov, de conflict de interese. O construcție neautorizată cu șapte nivele urmează a fi ridicată în scuarul verde de pe strada Dimo 1/1. Beneficiarul acesteia ar fi Aurelia Carpov, soția arhitectului.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована