Investigație: Averea şi afacerile candidatului Ghimpu
Mihai Ghimpu, candidatul Partidului Liberal la funcţia de preşedinte al R. Moldova, are beneficii de milioane de pe urma companiei „Eurosim”, la care este fondator.

Recent, aceasta şi-a întors benzinăria pe care o deţinea la marginea capitalei, iar anul trecut a obţinut, în arendă, la preţ de chilipir, un teren de 1300 m.p. de la autorităţile publice locale din Chişinău, arată o investigație realizată de zdg.md.
Partenerii lui Ghimpu din cadrul firmei au trăit pe picior mare în ultimii ani. De când Ghimpu se află la guvernare, firmele acestora au obţinut contracte de sute de milioane de lei cu întreprinderi subordonate Partidului Liberal. Acum doi ani, „Eurosim”, dar şi alte firme afiliate familiilor Ghimpu şi Chirtoacă, au fost ţinta unor acţiuni de amploare ale procurorilor, doar că dosarul penal nu a avut o finalitate, fiind muşamalizat cu ajutorul instanţelor de judecată.
Mihai Ghimpu, candidatul Partidului Liberal (PL) la funcţia de şef al statului, a ajuns în Parlament în urma alegerilor parlamentare din aprilie 2009. Atunci, acesta declara că deţine un apartament de 63 m.p. pe str. M. Kogălniceanu din Chişinău, un Mercedes C – 180, fabricat în 2005, dar şi 1/3 din capitalul social al firmei „Eurosim” SRL, de la care a avut un venit de jumătate de milion de lei în acel an. În 2010, Ghimpu indică acelaşi venit de la „Eurosim”, de jumătate de milion.
După o pauză de un an, în care susţine că firma nu i-a adus niciun leu, în declaraţia pentru anul 2012, candidatul cu numărul doi în buletinul de vot declară, pe lângă salariul său şi al soţiei, dividende în sumă de 315 mii de lei. 2013 a fost de departe cel mai prosper pentru firma „Eurosim”, Ghimpu declarând că i-au intrat în conturi nu mai puţin de 967,4 mii de lei în calitate de profit. În 2014, firma i-a adus beneficii de 439 mii de lei, iar anul trecut, în 2015, de 741,2 mii.


