În locul lui Timofti la summitul CSI va pleca premierul Filip
La următoarea ședință a Guvernului RM urmează să fie aprobată hotărârea cu privire la componența delegației care va pleca la Bișkek, la summitul jubiliar al șefilor de state-membre ale CSI.

Veste neașteptată de la președinția RM. Nicolae Timofti nu va participa la summitul jubiliar al șefilor de state-membre CSI care va avea loc pe 16 septembrie la Bișkek, a declarat consilierul președintelui RM, Ion Păduraru.
Acesta a precizat că președintele Nicolae Timofti nu va pleca la summitul de la Bișkek, iar Republica Moldova va fi reprezentată la această reuniune de prim-ministrul țării, Pavel Filip.
Responsabili de la Guvernul RM au confirmat că șeful Cabinetului de Miniștri, Pavel Filip, va fi cel care va reprezenta țara la summitul din Kârgâzstan.
La următoarea ședință a Guvernului RM urmează să fie aprobată hotărârii cu privire la componența delegației care va pleca la forum.
În 2016, președinția CSI este deţinută de Kârgâzstan.
La 7 iunie, la Bișkek a avut loc ședința șefilor de guvern ai țărilor membre ale CSI.


