În închisoare nu-şi prea fac griji de greva foamei a lui Filat
17 zile au trecut de când liderul PLDM, Vlad Filat, aflat în arest preventiv în penitenciarul nr. 13, a intrat în greva foamei. Fostul premier protestează astfel față de abuzurile procurorilor și a judecătorilor.
Deși au trecut mai bine de două săptămâni de când politicianul nu a mâncat nimic, reprezentanții Departamentului Instituţiilor Penitenciare spun că starea lui de sănătate este satisfăcătoare.
![]()
Foto:moldova.org
Mai exact, „aceasta nu prezintă pericol pentru viața lui”, a declarat reprezentantul serviciului de presă al Departamentului Instituțiilor Penitenciare.
„Vlad Filat nu a renunțat la greva foamei. El este supravegheat de medici. Starea lui de sănătate este satisfăcătoare...nu prezintă pericol pentru viața lui”, a declarat ofițerul de presă al DIP Ana Botez, pentru UNIMEDIA.
UNIMEDIA amintește că Vlad Filat a anunțat că intră în greva foamei în data de 4 iunie, în semn de protest față de abuzurile procurorilor și judecătorilor.
De atunci, politicianul nu a mâncat nimic.
UNIMEDIA precizează că judecătorii au acceptat solicitarea procurorilor și au decis încheierea cercetării judiciare a dosarului, asta deși avocații au solicitat citarea altor martori în proces și audierea repetată a denunțătorului Ilan Shor.
Marți, ex-premierul Vlad Filat a venit cu un nou mesaj pe contul de Facebook. Într-o postare mai lungă, Filat a făcut o radiografie a activității sale politice din ultimii ani și anunță că sentința i-a fost scrisă de când a încercat să lupte cu sistemul creat de Plahotniuc.
„Sentința este scrisă de mult. Până la sfârșitul acestei luni aceasta trebuie anunțată. (...) Sentința prevede 16-18 ani de închisoare”, se menționează în mesaj.


