theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
19 Октября 2015, 17:56
696
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

În ce măsură va continua Uniunea Europeană să ajute R. Moldova

Continuarea sprijinului din partea Uniunii Europene va depinde în mare măsură de modul în care vor fi implementate reformele dar și de rezolvarea cazului ce ține de investigarea fraudei bancare.

În ce măsură va continua Uniunea Europeană să ajute R. Moldova. Foto: rfi.ro
În ce măsură va continua Uniunea Europeană să ajute R. Moldova. Foto: rfi.ro

Declarația a fost făcută luni, 19 octombrie, la Chișinău de reprezentantul Comisiei Europene Gunnar Wiegand, după prima reuniune a Comitetului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană.

Republica Moldova a avut mai multe beneficii datorită Acordului de asociere și a liberalizării regimului de vize. Circa jumătate de milion de moldoveni au circulat în spațiul Schengen, raportul schimburilor comerciale a crescut, astfel că Uniunea Europeană a devenit principalul partener comercial al Republicii Moldova, potrivit lui Gunnar Wiegand. De asemenea, Uniunea Europeană și-a asumat să sprijine financiar Republica Moldova, pentru implementarea Acordului de asociere cu 90 de milioane de euro anual, dar continuarea finanțării va depinde în mare măsură și de modul cum vor fi implementare reformele, a precizat oficialul european.

Republica Moldova s-a angajat pe calea integrării europene și continuă reformele. Subiectul justiției este unul din cele mai discutate, iar până la sfârșitul acestui an misiunea de experți europeni în acest domeniu va fi completată, a declarat ministrul afacerilor externe și integrării europene Natalia Gherman.

Amintim că Acordul de asociere cu Uniunea Europeană a intrat provizoriu în vigoare de la 1 septembrie 2014. Săptămâna aceasta la Chișinău este așteptată Cecilia Malmstrom, comisarul european pentru comerț, care va evalua rezultatele aplicării acordului de liber schimb, iar peste o lună, reprezentantul UE pentru politică externă Federica Mogherini ar urma să efectueze o vizită în Republica Moldova.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована