Igor Dodon, felicitat de Mitropolitul Vladimir
Mitropolitul Vladimir a venit cu un mesaj de felicitare pentru Igor Dodon.

În mesaj, Mitropolitul şi-a exprimat speranţa că mandatul lui Dodon „va marca un progres semnificativ în ceea ce priveşte identificarea unei soluţii de împăcare a polurilor politice în societate şi de dezvoltare durabilă a statului nostru”.
„Cu părere de rău, în campania electorală țara noastră a fost aruncată într-un abis al discordiei și al luptelor interne. Mă rog cu fervoare, în speranța că poporul ortodox al Moldovei nu va fi dezamăgit. Ca mulți alții, nădăjduiesc că puterile depline cu care ați fost investit și care se află acum în mâinile dumneavoastră, să slujească binelui pentru toți cetățenii țării. În acelaşi timp, îmi exprim speranţa că mandatul dumneavoastră va marca un progres semnificativ în ceea ce priveşte identificarea unei soluţii de împăcare a polurilor politice în societate și de dezvoltare durabilă a statului nostru”, a declarat Mitropolitul Vladimir.
Menționăm că, pe parcursul zilei de astăzi, cu mesaje de felicitare către candidatul PSRM la funcția de președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a venit prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip și președintele Parlamentului, Andrian Candu.


