Gurin & Candu: Dacă Preşedintele simte, să depună o sesizare
Procuratura Generală cercetează tentativele de periclitare a actitivităţii preşedintelui Republicii Moldova, într-un dosar penal iniţiat ca urmare a unui demers din partea Preşedinţiei.

Declarația a fost făcută de către procurorul general, Corneliu Gurin, audiat în aceste momente în plenul Parlamentului.
În timpul sesiunii de întrebări-răspunsuri din cadrul audierilor procurorului general în plenul Legislativului, deputatul liberal-democrat Tudor Deliu a cerut explicații de la Gurin în ceea ce privește tentativele liderului democrat Marian Lupu de a influența și de a pune presiuni asupra lui Nicolae Timofti pentru desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru.
„La data de 15 decembrie, Președinția a emis un comunicat prin care dezaprobă formele de presiune asupra șefului statului, realizate de către președintele Partidului Democrat, Marian Lupu, în scopul de a influența decizia de desemnare a unui candidat la funcția de prim-ministru. Procuratura s-a autosesizat pe acest caz? Acțiunile domnului Lupu pot fi calificate ca un obiect al infracțiunilor de trafic de influență sau abuz de putere”, a întrebat Deliu
În replică, Corneliu Gurin a îndemnat președintele să facă o sesizare la procuratura generală dacă simte presiuni asupra persoanei sale. Procurorul a venit și cu un apel către deputați în care a solicitat să nu mai implice procuratura în luptele politice.
„În privința comunicatului Președinției, de ce nu ar putea fi făcută o sesizare la Procuratură pe acest aspect? Noi am primit un demers de la Președinție, dar pe alte aspecte care ar viza periclitarea activității președintelui Republicii Moldova, suntem la etapa de cercetare de acest aspect, este unul penal, dar nu vizează declarațiile de ieri. Chiar vreau să vă rog: nu implicați procuratura. Înțelegeți toți că sunt niște lupte politice prin care se încearcă atragerea tuturor instituțiilor statului. Clarificați-vă dvs. cu Executivul, cu Președinția, cu Legislativul”
Problema lui Timofti nu a fost singura întrebare care ar viza o oarecare tentativă de presiune venită din partea Partidului Democrat. Potrivit unui europarlamentar român, Andi Cristea, Marian Lupu, după o conferință la care au luat parte mai mulți lideri politici de la Chișinău, a sunat la București pentru a cere retragerea lui Cristea din funcție.
„Tot în acest context, recent, a apărut o declarație a europarlamentarului Andi Cristea care susține că ieri, după videoconferința avută cu liderii politici de la Chișinău, cei de la PDM au sunat la București pentru a influența scoaterea sa din funcție”, a adăugat Tudor Deliu.
Președintele Parlamentului a intervenit în discuție pentru a-și apăra partidul. Andrian Candu dezminte informațiile precum că PDM-ul ar fi implicat în astfel de scheme.
„Vă asigur că Partidul Democrat nu dă telefoane la București pentru a schimba pe cineva. Nu este practica noastră. Ce ține de presiunile asupra președintelui... Dacă președintele Timofti se consideră presat că există o anumită infracțiune, îi sugerăm să se adreseze Procuraturii”, a conchis Candu.
Menționăm că Procurorul General al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, este audiat în aceste momente în plenul Parlamentului.

