Grenadele din mașina lui Petrenco, aduse de un ofițer MAI
Ce a căutat un ofițer al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI) al IGP în preajma automobilului soției lui Grigore Petrenco, atunci când în mașină au fost găsite grenade fumigene și alte obiecte ce l-ar incrimina pe ex-deputatul comunist?

Ce a căutat un ofițer al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI) al IGP în preajma automobilului soției lui Grigore Petrenco, atunci când în mașină au fost găsite grenade fumigene și alte obiecte ce l-ar incrimina pe ex-deputatul comunist? Aceasta a fost întrebarea la care am încercat, timp de trei zile, să găsim un răspuns de la Corneliu Groza, șeful Inspectoratului Național de Investigații, dar fără nicio șansă de reușită.
La data de 15 septembrie, după ce Curtea de Apel a decis să mențină în vigoare decizia prin care Petrenco a fost plasat în arest preventiv pe un termen de 30 de zile, perimetrul din jurul instanței a fost înconjurat de mascați și geniști, pentru a percheziționa automobilul soției sale. În mașină au fost găsite diverse pliante, CD-uri, stick-uri de memorie, tricouri, dar și câteva grenade fumigene.
Atât proprietara automobilului, cât și avocatul familiei Petrenco, Ana Ursachi, neagă că grenadele i-ar aparține Lilei Petrenco. Ba mai mult, ele susțin că fumigenele ar fi fost puse în automobil intenționat. Ceva mai târziu, portalul MOLDNEWS a făcut publice imagini în care un bărbat se apropie de procurorul în prezența căruia se efectua percheziția și i-a transmis acestui un pachet dubios. Lilia Petrenco și Ana Ursachi au declarat pentru OMEGA că bărbatul din imagini ar fi cel care a adus grenadele fumigene.
Surse demne de încredere din cadrul Ministerului de Interne au comunicat pentru Deschide.MD că bărbatul este un maior de poliție, cu numele Serghei Bălan, și ar fi ofițer superior al Secției Nr. 4 din cadrul Direcției Operațiuni Speciale a INI. Printre colegii de serviciu, lui Serghei Bălan i se spune „TERORISTUL”.
Vom preciza că în competența angajaților Secției Nr. 4 din cadrul Direcției Operațiuni Speciale (DOS) se află și monitorizarea și acumularea de informații cu privire la activitatea persoanelor publice, inclusiv cea a politicienilor.
Solicitată de Deschide.md, Diana Sochircă, ofițer de presă al INI, ne-a declarat, cu referință la reprezentanții DOS, că printre angajații acestei subdiviziuni nu ar exista nicio persoană cu numele de Serghei Bălan și nici asemănătoare cu bărbatul din imagini.
Am încercat să aflăm mai multe detalii despre Serghei Bălan și de la șeful Inspectoratului Național de Investigații, Corneliu Groza, dar fără succes. După ce ne-a purtat timp de trei zile cu promisiunea că va reveni cu o confirmare sau, eventual, va infirma informațiile pe care le deținem cu privire la acest ofițer al Direcției Operațiuni Speciale, Groza nu a mai răspuns la niciun apel al reporterilor noștri.
Cel mai ciudat e însă faptul că responsabilii de la INI neagă existența printre angajați a unui ofițer cu numele Serghei Bălan, atâta timp cât sursele noastre au precizat că acesta a fost transferat de la Inspectoratul de Poliție Fălești. Mai mult decât atât, transferul lui Bălan de Fălești ne-a fost confirmat de șeful Inspectoratului, Oleg Șoldan.
Într-o discuție telefonică cu reporterul Deschide.md, acesta ne-a spus că Serghei Bălan nu mai activează în Inspectoratul de Poliție de la Fălești de mai bine de jumătate de an și că el se află în prezent la Chișinău. Ce-i drept, Șoldan nu ne-a putut preciza unde Bălan lucrează în prezent.
„Serghei Bălan, nu mai lucrează la noi, a fost transferat de vreo jumătate de an la Chișinău, dar nu cunosc unde anume”, afirmă Șoldan.
Toate acestea, în opinia redacției, nu fac altceva decât să alimenteze suspiciunile cu privire la adevăratul scop al percheziției făcute în mașina soției lui Petrenco, dar și să confirme indirect acuzațiile acesteia și pe cele ale avocatei sale, care susțin că grenadele ar fi fost plasate de cineva intenționat în automobil.
Deschide.md reamintește că fostul deputat comunist Grigore Petrenco, a fost reținut în urma unei acțiuni de protest care s-a desfășurat pe 6 septembrie în fața Procuraturii Generale, în paralel cu manifestația organizată de Platforma DA în Piața Marii Adunări Naționale. Petrenco, împreună cu alți câțiva activiști din organizația de stânga ANTIFA, sunt cercetați pentru „dezordini în masă”, articolul 285 din Codul Penal care prevede pedepse de până la maxim 8 ani de închisoare.
sursa foto: omg.md
sursa foto: omg.md
sursa foto: omg.md
sursa foto: omg.md


