Ghimpu: PL ar putea intra în coaliția de guvernare
Partidul Liberal ar putea intra în coaliția de guvernare după alegerile locale, a declarat marți președintele formațiunii, Mihai Ghimpu.

Ghimpu a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă cum comentează declarațiile prim-vicepreședintelui PLDM, Valeriu Streleț, care a vorbit în ultima perioadă despre posibilitatea resetării alianței de guvernare, după alegerile locale.
Ghimpu a calificat declarațiile lui Streleț drept unele cu tentă electorală, dar s-a arătat dispus să negocieze cu PLDM și PD, în cazul în care din partea celor două formațiuni va veni o astfel de inițiativă.
„Din punct de vedere al interesului partidului, nu poate fi vorba de o alianță cu ei. Dar din punct de vedere al viitorului Republicii, european, merită să medităm. Aici vom consulta societatea civilă, oamenii de creație, partenerii noștri europeni și o să vedem”, a declarat Mihai Ghimpu.
„O eventuală resetare a guvernării capătă contururi tot mai reale”, a declarat marți prim-vicepreședintelui PLDM, Valeriu Streleț, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, care a ținut să precizeze că „orice speculaţie despre o majoritate formată cu PCRM cred că nu are niciun suport real”.


