Ghimpu: Este o situație complicată. Mâine vom fi martori la demiterea Guvernului
Se pare că liderii celor trei partide de la guvernare nu au ajuns la consens, iar mâine, Guvernul Streleț va fi demis.

Cel puțin asta a lăsat să se înțeleagă liderul PL, Mihai Ghimpu.
Liberalul spune că situația este complicată. Totuși, deputații din fracțiunea PL nu vor participa la vot. Declarațiile au fost făcute după ședința Consiliului AIE-3, care a avut loc în această seară.
„Să dea Domnul să nu fie așa cum vedem noi. Mâine s-au putea să avem al doilea prim-ministru demis pentru corupție. Bine ar fi să continuăm ceea ce am început cu actualele partide. Noi mâine vom fi martorii la demiterea Guvernului pentru corupție”, spune Ghimpu.
Totodată, Ghimpu spune că liberalii nu vor vota pentru demiterea Guvernului.
„Noi nu vom participa la examinarea moțiunii de mâine. Noi vrem stabilitate politică. Noi vom munci alături de cei care sunt pentru parcursul european”, a adăugat Ghimpu.
UNIMEDIA amintește că, joi, Parlamentul Republicii Moldova urmează să supună votului moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleț, înregistratăde socialiști și comuniști.

