Ghimpu îl acuză pe Timofti de înțelegeri cu PLDM
Președintele Nicolae Timofti a identificat deja un candidat pentru funcția de premier, pe care urmează să-l propună fără a fi formată o majoritate parlamentară, susține președintele PL Mihai Ghimpu.

„E greu de crezut, pentru că pe un om, doi poți să te superi, dar pe toată lumea – NU! Și atunci ne întrebăm: De ce Președintele, în loc să facă tot posibilul ca PLDM să pună mai presus interesele cetățenilor, viitorul lor și nu supărarea, a hotărât să desemneze candidatura la funcția de Prim-Ministru înainte de a avea formată o majoritate parlamentară?”, a scris Ghimpu pe Facebook.
Mai mult, el acuză o conjurație împotriva „parcursului european” al Republicii Moldova, prin acest posibil gest al lui Timofti.
„În ce să crezi? În urgentarea formării Guvernului sau în forțarea alegerilor anticipate? Ce înseamnă alegeri anticipate pentru viitorul nostru cred că nu e cazul să vă vorbesc, dar e cazul să mai spun că scopul în furtul miliardului a fost mai mult unul politic, și anume de a compromite viitorul european. Iată de ce unii nu doresc timp de o lună să formăm o majoritate parlamentară proeuropeană și să investim un Guvern, iar Președintele statului, având încă timp îndeajuns, se grăbește să nominalizeze candidatura la funcția de Prim-ministru”, a mai menționat Ghimpu.
Este de menționat faptul că dacă până la 29 ianuarie 2015 nu va fi învestit un nou Guvern, atunci Parlamentul va fi dizolvat și vor fi declanșate alegeri anticipate.


