theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
22 Сентября 2010, 12:17
516
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Ghimpu, Filat şi Lupu pe jos, iar Chirtoacă cu microbuzul - aşa au mers autorităţile astăzi la serviciu.

Preşedintele interimar, Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu şi Prim-ministrul Republicii Moldova Vlad Filat, dar și liderul PD, Marian Lupu au mers la serviciu în dimineaţa zilei de astăzi, 22 septembrie, pe jos. Aceştia au ales, cu ocazia Zilei Internaţionale fără Automobil, să practice un mod sănătos de viaţă. Primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a ales însă să meargă la Primărie cu transportul public şi anume cu microbuzul. Preşedintele interimar a îndemnat cetăţenii să ...

Preşedintele interimar, Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu şi Prim-ministrul Republicii Moldova Vlad Filat, dar și liderul PD, Marian Lupu au mers la serviciu în dimineaţa zilei de astăzi, 22 septembrie, pe jos. Aceştia au ales, cu ocazia Zilei Internaţionale fără Automobil, să practice un mod sănătos de viaţă. Primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a ales însă să meargă la Primărie cu transportul public şi anume cu microbuzul.

Preşedintele interimar a îndemnat cetăţenii să găsească mai mult timp pentru a merge pe jos fiindcă viaţa e mai sănătoasă şi mai interesantă. "Ne-am făcut prea comod scaunul şi patul şi aici e o problemă a celor care vin din viaţa socialist-comunistă", a declarat Ghimpu.


Mihai Ghimpu spune că practică mersul pe jos foarte des, însă să facă acelaşi lucru şi în zilele în care merge la serviciu nu poate, deoarece paza de corp vine cu maşina. "Ei sunt vinovaţi", a spus preşedintele interimar pe un ton amuzant arătând spre angajaţii Serviciul Pază şi Protecţie de Stat.

Premierul Vlad Filat a spus că a dorit, prin această acţiune, să se solidarizeze cu acei care sînt pentru un mod sănătos de viaţă, pentru protecţia mediului ambiant. Filat a amintit că, la nivel european, această săptămână poartă genericul „Ne mişcăm inteligent, trăim mai bine”.

Ceea ce-l împiedică pe prim-ministru să meargă mai des pe jos la serviciu este programul său de lucru încărcat. "Mă deplasez pe jos mult mai puţin decât mi-aş fi dorit, îmi lipseşte mişcarea", a subliniat Vlad Filat.

Potrivit PUBLIKA.MD, şi liderul democrat, Marian Lupu, a parcurs pe jos vreo doi kilometri, de la strada Armenească până la Parlament. El nu a pierdut timpul în zadar, a încercat să facă campanie electorală. În drum spre serviciu, Lupu a promis schimbări unui bătrân.

UNIMEDIA menţionează că astăzi, 22 septembrie, se sărbătoreşte Ziua Internaţională fără Automobil.

Amintim că o acţiune în acest sens a fost organizată în capitală duminică, 19 septembrie, când circa 2500 de biciclişti, experimentaţi şi începători au participat la „VeloHoră”, acţiune organizată tradiţional în centrul capitalei, în vederea promovării modului sănătos de viaţă.
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована