theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
3 Июня 2015, 18:42
749
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Gaburici vrea explicații privind termenul de perfectare a pașaportului

Șeful Cabinetului de Miniștri, Chiril Gaburici, vrea să știe de ce perfectarea actelor de identitate durează tocmai o lună.

Chiril Gaburici, vrea să știe de ce perfectarea actelor de identitate durează tocmai o lună. Foto: gov.md
Chiril Gaburici, vrea să știe de ce perfectarea actelor de identitate durează tocmai o lună. Foto: gov.md

Acesta i-a cerut, în ședința de astăzi a Guvernului explicații în acest sens ministrului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip. Premierul bănuiește că acest termen a fost intenționat fixat la 30 de zile, pentru a-i determina pe cetățeni să plătească mai mult pentru urgentarea procedurii, și spune că nu este de acord cu modul în care sunt stabilite prețurile pentru acte.

„Eu am primit explicația referitor la scumpirea pașapoartelor. Am înțeles cum se formează costul pașaportului, dar nu înțeleg de ce termenul de bază este de 30 de zile? Vreau să primesc informații exacte în cât timp se perfectează un pașaport. Am impresia că intenționat acest termen este atât de mare, pentru ca oamenii să achite mai scump pentru un termen mai scurt”, a declarat Premierul Chiril Gaburici.

De asemenea, prim-ministrul şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu modalitatea de stabilire a preţurilor la aceste servicii.

„Nu cred că este corect ca prețurile pentru aceste servicii să fie stabilite prin ordinul directorului Întreprinderii de Stat „Registru”. Este un serviciu pentru populație și trebuie orientat către cetățeni, nu pentru venituri. Prețurile nu pot fi schimbate peste noapte, în special în perioada în care vin vacanțele și tot mai mulți cetățeni își perfectează pașapoarte biometrice pentru a pleca la odihnă peste hotare”, a subliniat Gaburici.

La 20 mai curent, Întreprinderea de Stat „Registru” a majorat tarifele pentru perfectarea actelor. Astfel, perfectarea unui pașaport biometric, timp de 30 de zile, costă 850 de lei, față de 750 cât era anterior. Obținerea pașaportului în 15 zile costă 1060 de lei, față de 950 cât era trecut, iar timp de o zi prețul este de 1700 de lei, față de 1520 de lei.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована