FT: Republica Moldova chiar și delincventă, contează
„Republica Moldova este cel mai spectaculos exemplu de delincvență ațâțată din interior. În ultimii șase ani, această țară mică s-a aflat sub influența elitelor politice și de afaceri ale căror comportamentul corupt seamănă cu cel al lui Viktor Ianukovici”, scrie Tony Barber.

Spre deosebire de Ianukovici, a cărui guvernarea proastă a fost principala cauză a revoluției din februarie 2014, elitele care controlează Moldova începând cu anul 2009 nu sunt pro-ruse, se spune în articol.
Moldova cândva a promis să devină „o vedetă” a Parteneriatului Estic, iar acum are cel mai corupt sistem politic din Europa, consideră Barber.
Potrivit acestuia, „ultimul scandal din Republica Moldova este atât de mare încât îți sucește mințile, iar joi guvernul a fost demis cufundând țara și mai adânc în criză politică”.
Moldova contează. Este vecină cu România, un stat-membru UE și NATO. De asemenea, este vecină cu Ucraina, a cărei soartă este importantă pentru relațiile dintre Occident și Rusia. În regiune, persistă problema Transnistriei, regiunea separatistă din estul Republicii Moldova aflată sub protecția Moscovei. „Dar revenirea stabilității și prosperității în Republica Moldova înseamnă, în primul rând eradicarea corupției interne”, conchide autorul articolului.


