Fost ambasador în SUA, despre eliberarea lui Shor: Un sistem ocupat de inhibați produce corupție pe bandă rulantă
Decizia magistraților de la Curtea de Apel de a-l elibera pe Ilan Shor nu este decât o palmă „zdravănă” trasă mersului anchetei. O spune fostul ambasador în Statele Unite ale Americii Igor Munteanu.

Potrivit lui Munteanu, unii procurori anticorupție din țara noastră nu-și vor putea depăși inhibițiile niciodată.
„Un Ilan Shor eliberat pe motiv că are indigestie de la lintea din farfuria detenției sale provizorii este o palmă zdravănă trasă mersului investigației fraudei bancare (BEM) și un motiv profund de protest din partea cetățeanului revoltat. Indiferent cum își spun astăzi acești procurori anti-corupție, unii dintre ei nu-și vor putea niciodată invinge inhibitiile și, probabil, scheletele din dulapuri. Un sistem ocupat de inhibați produce corupție pe bandă rulantă pentru ca impostura naște haos și elimină performanță”, scrie Igor Munteanu.
Iar fostul ambasador în Austria Andrei Popov spune că presupunerile sale s-au împlinit.
„După decizia Curții de Apel de astăzi referitor la Ilan Shor, presupunerile mele de acum două luni nu și-au pierdut actualitatea. Mai mult ca atât, suspiciunile mele că Shor nu este organizator, dar este cel care execută ordines-au confirmat. Totuși, regizorii acestui spectacol, tot ei fiind principalii beneficiarii din „furtul secolului”, ne consideră proști și fraieri. Arestul paralel la BNM, cu siguranță a fost coordonat, pentru a sustrage atenția de la această decizie suspectă. Scuzați-mă regizori, dar nu vă cred! Nu cred în coincidențe. Nu m-aș mira dacă în „episodul” următor ne așteaptă plecarea lui Shor la tratament peste hotare. Fără a fi neapărat necesară acordul formal al autorităților. Desigur că va fi acoperit de cei care controlează aceste autoități”, adaugă fostul ambasador în Austria Andrei Popov.
Și jurnalista Angela Gonța a venit cu un mesaj în care face referire la justiția selectivă din Moldova și oferă alte exemple despre cum funcționează asta.
„Ilan Shor, ŞEF BEM- în arest la domiciliu, eliberat
Ion Rusu, om de afaceri - cercetat în arest şi condamant în câteva luni
Vlad Filat, lider de partid - cercetat în arest 9 luni şi condamnat
Gacichevici - cercetat în arest, eliberat şi reţinut în sala de judecată pe un alt dosar
Grigore Petrenco, politician - în arest şase luni, pentru PROTEST! eliberat în arest la domiciciliu şi abia după asta control judiciar
Câţiva contabili de-a lui Platon - cercetaţi în arest Ilan Shor, ŞEF BEM - cercetat în arest o lună, eliberat în arest la domiciliu
Câţiva protestări cu copii minori la întreţinere - în arest pentru luni de zile
Veaceslav Platon, om de afaceri - dat în interpol, reţinut în 12 ore
Gumă, deputat PD - condamnat în România, de negăsit în Moldova, achitat în sala de judecată
Tutu, deputat PD - judecat pentru omor în LIBERTATE, procesul a durat 4 ANI, achitat
Lilian Popescu, Preşedinte filiala PD- bănuit de mită în valoare de 200 000 de dolari - cercetat în arest la domiciliu, eliberat
Dacă va mai amintiţi cazuri vă îndemn să le povestiţi.
Acest status e despre justiţie selectivă. Eu dacă aş fi procuror aş cere ca toţi să fie cercetaţi în libertate, pe cauţiune, iar suma cerută ar fi în funcţie de prejudiciile aduse statului. A încălcat - banii rămân la stat, suspectul - în arest. Nu de alta, dar întreţinerea lor costa şi tot statul trebuie să platescă”, scrie Angela Gonța.


