Filip se opune inițiativei lui Dodon, de a desfășura referendum pe tema miliardului
Premierul Pavel Filip se declară categoric împotriva inițiative președintelui Igor Dodon, de a fi desfășurat un referendum republican privind anularea legii miliardului.

Filip susține că aceasta este o „temă falsă”, întrucât „prevederile articolului 147 al Codului electoral stipulează expres că nu pot fi organizate referendumuri republicane și nu pot fi supuse referendumului problemele privind impozitul și bugetul”.
„Chiar dacă un asemenea referendum ar fi fost legal, oricum nu are sens pentru că această lege nu poate fi anulată, este o lege care deja și-a produs efectul juridic, este consumată”, susține premierul.
„În aceste condiții, consider că inițiativa de a declanșa un referendum pe această temă, care ar presupune cheltuieli enorme de la bugetul statului, bani care nu vor fi recuperați vreodată, reprezintă o greșeală și singurul efect al unei astfel de acțiuni poate fi acela ca PSRM să găsească pretext de a-și face campanie electorală pe banii publici”, a mai spus Pavel Filip.
Igor Dodon a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că Partidul Socialiștilor pregătește desfășurarea unui referendum la subiectul legii miliardului.
„Și apropo pe miliard înainte de conferința aceasta, am discutat cu foștii colegi din PSRM și vreau să vă informez că PSRM a inițiat grupul de inițiativă pentru referendumul de anulare a legii miliardului. Așa că cu legea miliardului noi o să luptăm până n-o să o anulăm”, a spus Dodon.


