theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
14 Сентября 2016, 14:14
475
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Filip pentru Consiliul Atlantic, despre combatea propagandei rusești și reducerea dependenței energetice de Moscova

Premierul Pavel FIlip a oferit un interviu pentru Consiliul Atlantic în care insistă din nou asupra combaterii propagandei rusești în Republica Moldova.

Filip pentru Consiliul Atlantic, despre combatea propagandei rusești și reducerea dependenței energetice de Moscova.
Filip pentru Consiliul Atlantic, despre combatea propagandei rusești și reducerea dependenței energetice de Moscova.

Premierul Pavel FIlip vorbește despre cum țara noastră reduce dependența energetică față de Moscova, dar și de ce alegerile din 30 octombrie sunt importante pentru parcursul european al Republicii Moldova.

“În legătură cu problema propagandei rusești, lucrăm la un nou cod al audiovizualului care are menirea să protejeze spațiul mediatic moldovenesc și să limiteze impactul influenței acestui mod de informare. Pentru ca Moldova să continue să se dezvolte este importat ca cetățenii noștri să aibă acces la conținut autohton, liber de influențe externe. Totodată, aș vrea să subliniez, de asemenea, și nevoia de educație civică, iar în acest sens aștept cu nerăbdare să se lucreze în cadrul societății civile pentru a îmbunătăți acest lucru”, a declarat Filip.

În alt context, cu referire la problema transnistreană FIlip a menționat că s-au făcut pași importanți pentru protecția mediului și recunoașterea diplomelor universitare locale și este sigur că se va putea face mai mult. El a atras atenția că acum este sezon electoral la Tiraspol și Moscova, motiv pentru care autoritățile de la Chișinău preferă o abordare deliberată a Transnistriei mai degrabă, decât una emoțională.

Întrebat ce impact au avut sancțiunile rusești asupra Moldovei, Pavel Filip a spus că autoritățile de la Chișinău au demonstrat că sunt capabile să utilizăm aceste sancțiuni ca o oportunitate de creștere și țara noastră să devină mai vizibilă și să obțină acces la mai multe piețe occidentale. Totuși premierul a spus că piața rusă este importantă. “Rusia rămâne o piață importantă pentru noi și ne dorim să lucrăm constructiv cu ei. Sperăm că Moscova înțelege că produsele din Moldova sunt unice, iar într-o lume industrializată aceste calități pe care le au produsele noastre sunt mai dificil de găsit”, a subliniat Filip.

Filip își mai dorește ca Republica Moldova în 10 ani să devină nu doar mai independentă energetic, dar și să ajungă un actor regional pe acest segment, din contul concentrării pe proiecte concrete, cum ar fi gazoductul Iași-Ungheni și îmbunătățirea eficienței energetice.

Totodată, referindu-se la importanța alegerilor prezidențiale din 30 octombrie, Pavel Filip a spus că pentru a păstra cursul de dezvoltare pro-european, este nevoie de sprijin din partea societății. “Moldova nu și- a atins pe deplin potențialul în ceea ce privește consolidarea democratică, stabilitatea economică, și aspirații internaționale, în parte din cauza problemelor noastre interne și parțial din cauza influențelor străine care nu au lucrat întotdeauna în favoarea noastră. Trebuie să rămânem fideli cursului pro-european, dar acesta necesită sprijin din partea societății”, a explicat Filip.

Actualul guvern lucreaza din greu pentru a prezenta oamenilor integrarea noastră în UE așa cum este: un proces coerent, eficient, care ne va ajuta să obținem stabilitate și prosperitate în cadrul familiei europene, a ținut să mai precizeze premierul. “Sper ca viitorul președinte va întelege pe deplin necesitatea de a menține interesul Moldovei de aderare la UE pe o traiectorie lină și stabilă. Acest guvern, mandatat până în 2018, va rămâne puternic pro-european. Sper să avem o muncă de echipă productivă; trebuie să ne păstrăm interesul Moldovei în inimile și mințile noastre”, și-a expeimat speranța Filip.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована