theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
7 Июля 2016, 18:21
1 416
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Filat, despre declarațiile lui Gofman și Sagaidac: Faptul că acești oameni au avut curaj este un lucru bun

Faptul că fostul şef al Băncii Sociale, Sergiu Sagaidac, și fostul şef-adjunct al Servicilului prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul CNA, Mihail Gofman, au avut curajul și au făcut public tot ce cunosc despre furtul miliardului este un lucru bun.

Principalii beneficiari ai furtului miliardului sunt Vladimir Plahotniuc, Ilan Shor, Vlad Filat și Veaceslav Platon. Foto: libertv.md
Principalii beneficiari ai furtului miliardului sunt Vladimir Plahotniuc, Ilan Shor, Vlad Filat și Veaceslav Platon. Foto: libertv.md

Problema rămâne totuși în Procuratura și justiția din țara noastră, care sunt captive și nu vor face nimic pentru ca acest caz să fie elucidat.

Declarația aparține fostului premier, Vlad Filat, și a fost făcută în cadrul unui interviu pentru kp.md.

„Am impresii amestecate. În jurul unor lucruri care au avut loc sunt foarte multe lucruri spuse ... și fără probe, însă faptul că acest om (n.r. Mihai Gofman) a ieșit, a avut curaj și a vorbit așa cum a înțeles el și când a înțeles el, la fel ca și declarațiile lui Sagaidac este lucru bun. Sper că toți care cunosc sau pot contribui vor urma exemplu lor și vor vorbi. Problemele însă rămân a fi Procuratura și justiția, care ar trebui să fie independentă și să analizeze, să probeze declarațiile și să scoată la iveală adevărul. Din păcate atât CNA-ul, Procuratura, Justiția sunt captive, de altfel, ca și întreaga țară și încă o dată, cu toate acestea oamenii au posibilitatea să audă nu doar poveștile spuse de Media Holdingul”, a declarat Vlad Filat.

Politicianul face unele precizări cu privire la declarațiile lui Gofman.

„Dinsul vorbeşte că eu în 2012 am invocat probleme de ordin intern pentru a nu semna acord cu FMI. De fapt eu când am plecat din funcţie la 22 aprilie 2013 acord cu FMI încă era valabil. Iar legat de preluarea acţiunilor de la BEM eu nu am avut niciodată asemenea intenţii. Dlui probabil se referă la situaţia din 2012 când după preluarea acţiunilor de la Ţopa, noii acţionari au vrut să preia controlul băncii. Atunci nu doar eu, dar întreaga echipă a Ministerului Finanţelor au opus rezistenţă. Poate fi văzut uşor în arhivă Adunările Generale a BEM din 2012, declaraţiile”, a adăugat Filat.

Făcând referire la declarațiile fostului angajat al Băncii Sociale, Filat subliniază că el nu este beneficiar al furtului miliardului.

„Vis-a-vis de Sagaidac și afirmaţiile domnului vreau să menţionez că eu deja am depus declaraţii în calitate de martor la acest subiect încă în luna iulie 2015, dar şi în cadrul Comisiei de anchetă parlamentară şi stau la dispoziţie oricând. Ceea ce pot zice cu certitudine că nu sunt beneficiar al furtului miliardului, iar când banii o să apară vor fi cunoscuţi şi cei care au fraudat sistemul bancar”, a adăugat Filat.

UNIMEDIA amintește că, în data de 27 iunie, în cadrul unei emisiuni TV, Mihail Gofman a făcut mai multe declarații cu privire la furtul miliardului. Fostul angajat al CNA spunea că autorităţile au cunoscut despre furtul miliardului din sistemul bancar încă din anul 2013 şi nu au întreprins nimic în acest sens.

Pe 4 iulie, în cadrul aceleiași emisiuni, și fostul şef al Secţiei prevenirea spălării banilor şi monitorizarea tranzacţiilor în cadrul Băncii Sociale, Sergiu Sagaidac a făcut mai multe dezvăluiri despre furtul miliardului. Mai mult, acesta a enumerat o listă de aproximativ 20 de persoane care ar cunoaște subtilități din cadrul fraudei bancare, printre care și beneficiari.

Potrivit lui Sagaidac, principalii beneficiari ai furtului miliardului sunt Vladimir Plahotniuc, Ilan Shor, Vlad Filat și Veaceslav Platon.

„Pe BNM toţi ştiu cine o controlează, primul beneficiar este cel care a stat din umbră, care nu au intervenit, există bănuială că acesta ar fi Vlad Plahotniuc. A doilea este Ilan Shor, al treilea este Vlad Filat care nu este condamnat pentru fraudă, dar trafic de influenţă, al patrulea, Veaceslav Platon. Aceştia sunt cei din prim rang. Aceştia erau beneficiari”, a declarat Sergiu Sagaidac.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована