Filat a pus la cale furtul celui de-al doilea miliard
Rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău va costa bugetul statului 350 de milioane de dolari, iar anume acest lucru urmărește liderul PLDM Vlad Filat atunci când i-a cerut subalternului său și omului de încredere Valeriu Streleț să înceapă procedura de reziliere.

”După ce furtul Miliardului de EURO a pus pe brânci economia Republicii Moldova, guvernarea a decis că a venit momentul să fure tot ce a mai rămas și a pus în aplicare a doua fază a planului diabolic de preluare a banilor statului. Cel mai grav este că implementarea celei de-a doua părți a schemei, a fost gândită în așa fel, încât să pară că statul își întoarce banii din JAFUL SECOLULUI și să închidă astfel gura târgului, diminuând informațional impactul social pe care l-a avut schema RuTalif&Caravita”, scrie miercuri într-un comentariu portalul Moldova 24: SCANDALOS! A început furtul celui de-al doilea MILIARD!
Sursa amintește că anume Vlad Filat a fost cel care a promovat concesionarea aeroportului prin intermediul subalternului său - actualul premier Valeriu Streleț. Portalul publică și o intervenție de la tribuna centrală a parlamentului a lui Valeriu Streleț în susținerea concesionării.
Acum Filat încearcă să mai scoată din bugetul de stat 350 de milioane de dolari, care vor trebui achitați în cazul rezilierii contractului. ”Așadar, prin stăruințele lui Filat, Aeroportul ajunge în mâinile partenerului lui Filat – Ilan Shor, care semnează un contract avantajos investitorului cu clauze ce prevăd despăgubiri enorme în momentul în care Contractul este rupt unilateral de către guvern – e vorba de despăgubiri pentru toți anii contractului și fiecare etapă în parte. Deși nu vor să vorbească despre asta specialiștii din Guvern știu că e vorba de peste 350 de milioane de USD”.
Ilan Shor se apucă de treabă și începe investițiile în Aeroport, lucru care este vizibil de altfel. Cu aproximativ 10 milioane de USD acesta, mai mult pentru bife, începe să onoreze obligațiunile contractuale – asta ca să nu existe întrebări în ceea ce ține de onorarea acestor obligațiunilor.
”Între timp, se produce marele jaf bancar – furtul a unui miliard de euro din rezerva țării. Unicile indicii duc deocamdată la oamenii lui Vlad Filat. Nepoți, nănași de cununie, firme comune – toate fac parte din schema furtului Miliardului. Interesant sau nu, chiar dacă a avut mereu în subordine FISC-ul și MAI-ul, lui Filat nu i-a reușit nici măcar pentru o clipă să dea vina pe altcineva”, scrie Moldova 24.
Autorul îi dă dreptate Platformei Civice Demnitate și Adevăr atunci când spune că prin controalele la Aeroport și „presiunile” asupra investitorilor cu finalitatea ruperii contractului și întoarcerii aeroportului la stat nu se dorește decât ungerea ochilor oamenilor.
”O singură chestie uită să spună, dar probabil din neștiință – că prietenul Țopilor, Vlad Filat, nu face decât să treacă la implementarea celei de-a doua părți a jafului secolului – furtul celui de-al doilea miliard, or omul de afaceri Ilan Shor, investind maximum 10 milioane de USD, după cum afirmă unii specialiști, după ruperea/anularea/rezilierea contractului cu statul, va intra în virtutea clauzelor contractuale în posesia a 350 de milioane de USD. Credeți că Filat nu e implicat nici aici în schemă ?”, se întreabă sursa.
Ca și în cazul banilor tranzacționați fraudulos din sistemul bancar, totul pare aparent legal. ”Doar că amarnic mai pute această legalitate a corupție și din nou, toate indiciile duc spre premierul demis pentru corupție și partenerii săi de afaceri”.
Moldova 24 accentuează că din nou e vorba de o schemă cu lovitură dublă: prin întoarcerea Aeroportului li se închide gura nemulțumiților și se distrage atenția de la problemele sociale reale ale oamenilor, iar pe de altă parte partenerul de afaceri a lui Filat intră în posesia a 350 milioane de dolari.
![]()


