theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
21 Апреля 2016, 15:13
560
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Evaluare externă a ANRE. Parlamentul, împreună cu Guvernul, solicită ajutorul Comunității Energetice

Președintele Parlamentului Andrian Candu și prim-ministrul Pavel Filip au semnat un demers în adresa Comunității Energetice, prin care solicită sprijin în evaluarea independentă externă a Agenției Naționale de Reglementare în Energetică.

Candu și Filip vor ca europenii „să măsoare” independența ANRE. Foto: parlament.md
Candu și Filip vor ca europenii „să măsoare” independența ANRE. Foto: parlament.md

Astfel, Legislativul și Executivul se angajează să dezvolte sectorul energetic, să asigure eficiența mijloacelor de distribuție a energiei și să modernizeze acest sector conform standardelor europene, scrie realitatea.md.

„Sporirea transparenței și condițiilor investiționale în sectorul energetic este un punct-cheie în parcursul stabilizării pozitive a țării, iar acest lucru se poate face doar cu transparentizarea și întărirea capacităților ANRE. În acest sens, avem o colaborare strânsă cu Guvernul și vom continua stabilizarea prețului energiei și reglarea tuturor tarifelor în funcție de puterea de cumpărare a cetățenilor Republicii Moldova. O mai buna transparență și eficientizare la nivelul acestei instituții se va traduce într-o stabilitate energetică a țării din punct de vedere tarifar și va asigura independența Republicii Moldova în acest sector crucial”, a menționat Președintele Parlamentului, exprimând gratitudine Comunității Energetice și partenerilor de dezvoltare pentru sprijinul acordat în implementarea reformei sectorului energetic.

Prevederea de sporire a transparenței și condițiilor investiționale în sectorul energetic este o acțiune comună, asumată de Parlament și Guvern, prevăzută în Foaia de parcurs privind reformele prioritare, ce urmează a fi întreprinse până pe data de 31 iulie 2016.

Republica Moldova a aderat la Tratatul de constituire a Comunității Energetice în 2009, prin care și-a asumat consolidarea sectorului energetic național, dezvoltarea piețelor concurențiale de energie electrică și gaze naturale, precum și integrarea acestora cu piețele energetice europene.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована