Eugen Baleca, colegul de facultate al lui Plahotniuc, șef la Vamă?
Fostul șef al fabricii de panificație „Franzeluța”, Eugen Baleca, vicepreședinte al Consiliului de administrare al „Victoriabank”, în perioada în care Vlad Plahotniuc deținea funcția de președinte al Consiliului de administrare al aceleiași bănci, ar putea fi numit șef al Serviciului Vamal. Cel puțin, așa scrie Ziarul NAȚIONAL.

Eugen Baleca a fost demis cu scandal de la „Franzeluța” în vara anului 2011, când Consiliul de Administraţie al întreprinderii l-au acuzat că ar fi prejudiciat statul cu 24 de milioane de lei.
Ulterior, Baleca a fost repus în funcție prin decizie judecătorească, dar la scurt timp a demisionat de bunăvoie, motivând că nu mai suportă presiunile politice la care este supus.
Presa a scris anterior despre schemele de delapidare a banilor care au funcționat la „Franzeluța” pe timpul lui Eugen Baleca.
În 2014, Eugen Baleca a câștigat concursul organizat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, condus atunci de un ministru de la Partidul Democrat, pentru funcția de director al Căilor Ferate ale Moldovei. Ulterior, Baleca a renunțat la funcție.
Eugen Baleca a fost și coleg de facultate cu Vlad Plahotniuc.
Tudor Balițchi, șeful Serviciului Vamal, și-a dat demisia la o zi după ce ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, a semnat Ordinul cu privire la încetarea raporturilor de serviciu prin demisie a lui.


