Dumitru Diacov despre noua funcție a lui Vlad Plahotniuc: Era nevoie de o persoană care să adune hârtiile
Doar președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov cunoaște despre noua funcția a prim-vicepreședintelui PDM, Vlad Plahotniuc.

Într-un comunicat publicat astăzi de PDM se spune că Plahotniuc a mers în SUA în calitate de coordonator executiv al Consiliului Coaliţiei de guvernare.
Solicitat de Ziarul Național, Diacov a declarat că Plahotniuc s-a oferit voluntar să fie persoana care „să pregătească hârtiile, să adune materialele pentru coaliție”.
„Din acest Consiliu fac parte câte trei reprezentanți din fiecare fracțiune sau grup parlamentar. La una dintre ședințe am convenit că e nevoie de o persoană care să pregătească hârtiile, să adune materialele și domnul Plahotniuc s-a oferit să fie el cel care să se ocupe de asta”, a declarat Diacov.
În același timp fostul liberal-democrat Ion Balan a spus: „Nu am auzit nimic despre această funcție. E adevărat că nu am fost la toate ședințele coaliției, dar nici ulterior nu am fost anunțat. Poate s-a spus vreodată, dar eu nu eram prezent.”
UNIMEDIA a solicitat opinia deputaților, Artur Reșetnicov, Violeta Ivanov, George Mocanu, Veaceslav Untilă și a liberalului Valeriu Munteanu, aceștia însă nu au răspuns la telefon și nici la mesaje.
Ambasada SUA la Chișinău a comunicat pentru UNIMEDIA că Vlad Plahotniuc este, de fapt, parte a delegației conduse de vicepremierul Octavian Calmîc. Pe site-ul oficial al Ministerului Economiei nu există nici o informație despre vizita vicepremierului în SUA, nici serviciul de presă al Ministerului nu a difuzat nici o informație în acest sens.


