Dron: Maia Sandu este extrem de mediatizată
Fostul ministru al Educației, Maia Sandu pare să se fi molipsit de aceeași boală ca toți politicienii – vedetism.

Cel puțin așa reiese din comportamentul acesteia de miercuri seara la postul public de televiziune, când a sugerat că televiziunile din Republica Moldova ar fi obligate să o invite la emisiuni, ca să-și prezinte programul partidului, întrucât apare bine în sondaje.
Mai mult, aceasta a declarat în cadrul emisiunii că și-ar dori și o televiziune privată care să facă imagine noului său partid, asta chiar dacă tot ea spunea că este adepta transparenței în politică și că dorește să-și construiască partid și să-l promoveze, mergând din ușă în ușă.
Totodată, ea s-a arătat deranjată că postul public de televiziune nu o invită mai des. Însă a fost nevoită să confirme remarca moderatoarei emisiunii că a fost invitată și anterior, dar nu a venit.
Atitudinea Maiei Sandu a fost dur criticată de activistul civic Ion Dron, care a menționat că politicienii s-au deprins să-și facă partide în studiourile de televiziune. „Este cel mai nociv lucru să discutăm în studiouri despre formarea unor partide”, a declarat acesta.
Mai mult, Ion Dron a remarcat faptul că Maia Sandu este extrem de mediatizată în presa afiliată lui Vlad Filat și a întrebat din ce bani se face aceasta și dacă nu cumva partidul Maiei Sandu este finanțat de Vlad Filat din banii furați din bănci ca să scape de închisoare.
„Noi astăzi asistăm la o speță când îți iei membru de partid soția unuia care face sondaje (soția lui Arcadie Barbăroșie este membră PAS), ți-ai căpătat sondaj, te duci în politică pentru că ai căpătat sondaje și nu că te doare sufletul. Mai apoi, ca să te cunoască lumea te duci la posturile de televiziune și la mass-media celui care te-a lansat în funcția de ministru, adică Vlad Filat. Și iată că s-a lansat un partid”, a concluzionat expertul.


