Drăguțanu despre Leancă: „Să ne spună de câte ori a vorbit cu Shor”
Guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu „arată cu degetul” în direcția Guvernului Leancă, declarând că acesta a fost informat de cel puțin 7 ori în cadrul misiunilor de la Banca Mondială și FMI despre situația de la BEM. Mai mult decât atât, cineva din experții internaționali i-ar fi spus acestuia că „nu înțelege că țara este prădată”.

Totodată, Drăguâanu i- a sugerat fostului premier să răspundă „de câte ori a vorbit cu Ilan Șor” la subiectul băncilor-problemă.
„Cu guvernul Leancă, cu membrii CNPF încă din 2013 s-a discutat înscris despre riscurile care apar în sistemul bancar. BNM a informat președinția, am discutat la Consiliul Suprem de Securitate cu problema spălării de bani și plasamentelor în Federația Rusă a mijloacelor financiare a acestor trei bănci. La Comisia Naională a Pieței Financiare în permanență erau invitate organele de anchetă. Din decembrie 2013 până în septembrie 2014 au fost cel puțin 7 misiuni importante ale BM și FMI. În fiecare misiune eu am participat la întâlniri cu Primul-Ministru Leancă, iar la fiecare misiune i se spunea clar că situația se agravează. Dacă guvernul nu oferă suport Băncii Naționale, costurile finale costurile finale vor fi mai mari”, a declarat Dorin Drăguțanu.
La un moment dat, unul din experți i-ar fi spus fostului premier, Iurie Leancă „Dumneavoastră nu înțelegeți că țara este prădată?”
Potrivit lui Drăguțanu, fostul prim-ministru spune acum că vinovată este Banca Națională. „Domnul Leancă trebuie să spună de câte ori a vorbit cu Shor despre această problemă”.
Guvernatorul a vorbit și despre fostul prim-ministru, Chiril Gaburici care a ieșit anterior public și a cerut demisia guvernatorului. „Eu i-am dat în scris în Martie planul de lichidare a BEM cu măsurile de care vorbim acum”.


