Dosarul Platon: Procurorii vor sancționarea avocaților
Avocații controversatului om de afaceri Veaceslav Platon ar putea fi sancționați pe motiv vă abuzează de cereri de recuzare a magistraților.

Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a elaborat, la 22 septembrie, o recomandare privind cererile de recuzare a magistraților, astfel încât recuzarea repetată pe numele aceluiași magistrat, cu aceleași argumente, pot fi sancționate.
Avocații lui Platon spun că această recomandare vine la „comanda cuiva”.
„Curtea Supremă de Justiție a elaborat joi seara o recomandare pentru instanța de judecată cu privire la cazul nostru. Curtea Constituțională a lucrat timp de o zi la comanda cuiva și a respins sesizarea noastră și Curtea Supremă de Justiție a elaborat timp de o zi recomandarea care prevede să ne amendeze la fiecare cerere de recuzare”, a declarat Ion Vîzdoagă.
De menționat că, în ultimul timp, apărarea a cerut recuzarea repetată a mai multor magistrați. Cererile însă nu au fost satisfăcute.


