Dodon: Dacă va fi ales președintele, vom recurge la ultimul scenariu
Actuala opoziţie parlamentară va face tot posibilul ca guvernarea să nu poată alege şeful statului, ceea ce va conduce, inevitabil, la alegeri anticipate, susţine Igor Dodon în cadrul unei videoconferinţe Chişinău-Moscova, organizată de Agenţia Sputnik.

Întrebat de colegii din Rusia ce se va întâmpla dacă, totuși, guvernarea va reuși să aleagă un președinte, Dodon a prognozat doua scenarii: a) fie va fi o explozie socială, iar oamenii vor lua cu forța instituțiile statului, b) fie lumea va pleca din țară cu sutele de mii.
”Ce vom face noi? Noi vom face tot posibilul, ca să nu fie ales președintele. Vom recurge la metode mai dure, dar dacă nici ele nu vor funcționa, vom fi nevoiți să mergem pe ultimul scenariu”, a declarat Dodon.
Întrebat ulterior de reporterul Deschide.MD, Igor Dodon ne-a explicat că ”oamenii știu ce înseamnă ultimul scenariu, iar cei care nu știu vor trăi și-l vor vedea”.
În opinia socialistului, protestele trebuie continuate.
"Proteste masive trebuie să aibă loc în zilele când au loc ședințele Parlamentului și Guvernului. Vom vedea ce ordine de zi va fi stabilită pentru această săptămână a Parlamentului, iar, în cazul în care nu se planifică satisfacerea cerințele noastre, vom organiza un protest", a spus socialistul.
Amintim că Renato Usatîi, unul dintre ”partenerii de proteste” ai lui Igor Dodon, anunța vineri că partidul și simpatizanții săi vor întrerupe protestele până la ședința la care va fi ales viitorul președinte al RM.


