Dodon, vorbește despre o nouă majoritate Parlamentară
Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, vorbește despre o nouă majoritate Parlamentară, care s-a evidențiat la ședința de astăzi a Legislativului.

Într-o postare pe Facebook, Dodon scrie despre succesul deputaților din fracțiunile PSRM, PDM și PCRM, care, prin vot comun, au reușit să introducă pe ordinea de zi Declaraţia politică privind inviolabilitatea suveranității, independenței şi neutralității permanente a Republicii Moldova.
Mai mult, liderul socialiștilor se arată sigur că documentul va fi votat astăzi în Parlament.
„Iniţiativa Socialiştilor de a interzice prin lege activitatea organizaţiilor, partidelor, mişcărilor ce pledează pentru lichidarea statalităţii Republicii Moldova (interzicerea unioniştilor) a acumulat astăzi 42 de voturi în Parlament.
Partidul Democrat a declarat că nu susţine aceasta intiativa, deocamdată nu susţine. Socialiştii vor insista în continuare şi la sigur vom obţine aprobarea acestor legi care duc la întărirea statalităţii şi suveranităţii Moldovei.
Astăzi însă s-a întâmplat un alt lucru important: deputaţii ce reprezintă cca 2/3 din forul legislativ (socialiştii, democraţii şi comuniştii) au introdus pe ordinea de zi şi la sigur va fi votata Declaraţia politică privind inviolabilitatea suveranității, independenței şi neutralității permanente a Republicii Moldova (iniţiativa fracţiunii PCRM).
Potrivit documentului, „Parlamentul își asumă obligația de perfecționare a legislației Republicii Moldova în vederea contracarării și inadmisibilității atacurilor asupra principiilor constituționale ale independenței și neutralității țării noastre, inclusiv prin stabilirea înăspriprii răspunderii pentru astfel de acțiuni”.
La modul practic: majoritatea constituţională din Parlamentul Republicii Moldova prin decizia de astăzi pledează pentru păstrarea statalităţii şi îşi exprima îngrijorarea şi dezacordul faţă de acţiunile unioniste. Sper că următorul pas va fi scoaterea unioniştilor în afara legii, aşa cum presupune Constituţia Republicii Moldova.
Este un răspuns firesc şi binevenit din partea forului suprem al ţării celor care pledează pentru lichidarea statalităţii Republicii Moldova şi alipirea acesteia la statul vecin.
Noi suntem Moldova! Noi nu vom ceda!”, scrie Igor Dodon.


