theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
23 Сентября 2015, 08:34
3 891
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Dodon și Usatîi nu vor putea protesta în fața Parlamentului

Socialiștii și reprezentanții Partidului lui Renato Usatîi nu au dreptul să protesteze duminică în fața Parlamentului, întrucât acea locație este deja rezervată de către reprezentanții Platformei Civice Demnitate și Adevăr.

Socialiștii și reprezentanții Partidului lui Renato Usatîi nu au dreptul să protesteze duminică în fața Parlamentului.
Socialiștii și reprezentanții Partidului lui Renato Usatîi nu au dreptul să protesteze duminică în fața Parlamentului.

Discuții în acest sens au avut loc marți la sediul Primăriei Chișinău, acolo unde s-au întâlnit reprezentanții Platformei Civice Demnitate și Adevăr și cei ai Partidului Socialiștilor.

„Câteva clipe în urma în cadrul unei ședinte care a avut loc la primăria m. Chișinău, colaboratorii primariei într-o voce cu Năstase Andrei au declarat precum că în aceeași zi și în același loc cei de la DA organizeaza protest cu instalarea corturilor. Năstase Andrei a solicitat reprezențantilor MAI suport”, a scris președintele PSRM Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

De cealaltă parte, reprezentanții Platformei Civice Demnitate și Adevăr au spus că se conduc doar de prevederile legale și proclamația mitingului din 6 sepetembrie, acuzându-i pe cei din PSRM și PN că fac jocurile puterii, încercând să „deturneze spiritul protestatar”.

„Nu știu de ce Dodon a ales Facebook-ul. A fost o discuție la primărie, s-a amânat ședința pentru mâine, la ora 13:00, acolo unde urmează să se delimiteze spațiul pentru cele două manifestații de protest. Platforma DA se conduce doar de prevederile legale și proclamația Marii Adunări Naționale din 6 septembrie”, a declarat președintele Consiliului Marii Adunări Naționale (CMAN) Andrei Năstase.

„CMAN a declarat încă săptămâna trecută că în condițiile în care autoritățile publice nu vor purcede la îndeplinirea etapizată a revendicărilor, Orașul Demnității se va extinde și în fața altor instituții de stat, inclusiv a Parlamentului”, a continuat Năstase.

Totodată, acesta a invitat miercuri, la ora 13:00, toată presa la Primăria Chișinău, acolo unde se va decide locul în care cele două partide își vor organiza manifestația de protest.

„Încercarea a două partide, unul dintre care până nu demult a negociat cu Plahotniuc pentru a intra la guvernare, de a confisca spiritul protestatar, este condamnabilă. Noi nu vom permite acest lucru. Plahotniuc astăzi este la guvernare cu Ghimpu și Filat, iar mâine vrea să fie cu Dodon și Usatîi. Noi trebuie să scăpăm de toată această clasă politică coruptă și putredă”, a mai spus Năstase.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована