Dodon, obligat de Curtea Constituțională să accepte propunerile de miniștri
Președintele Igor Dodon va fi nevoit să accepte propunerile Guvernului pentru funcțiile de miniștri. O decizie în acest sens a fost luată de către Curtea Constituțională în urma unei sesizări a liberalilor.

Curtea Constituțională și-a motivat decizia prin faptul că „Republica Moldova este un stat parlamentar”, iar președintele „nu are nicio responsabilitate directă pentru actul de guvernare”.
Astfel, Dodon va putea să refuze „o singură dată, motivat” o propunere de ministru, însă a doua oară el va fi obligat s-o accepte, indiferent că premierul face o altă propunerea sau o repetă pe aceeași.
În cazul în care președintele nu se va conforma, atunci el riscă să „iasă din câmpul constituțional” și își va „încălca jurământul”, se arată în hotărârea Curții.
Decizia Curții vine după ce anterior președintele Igor Dodon a declarat că nu-l va accepta pe liberalul Valeriu Munteanu în funcția de ministru al Apărării, întrucât nu vrea să „schimbe hârb pe oală spartă”.
Liberalii s-au adresat în acest sens la Curtea Constituțională, ei considerând că președintele nu poate să refuze o propunere de ministru.


