Dodon, despre „borșul” lui Năstase: Discutăm, dar partidul va decide
Liderul PSRM, Igor Dodon a postat pe o rețea de socializare un nou mesaj în care își exprimă opinia referitor la cine ar trebui să câștige alegerile prezidențiale și la decizia finală pe care o va adopta PSRM, după un eventual dialog între ceilalți membri ai opoziției.

"Noi întotdeauna am acceptat dialogul cu alte forțe de opoziție, atât timp cât acest dialog vizează atingerea unor obiective comune. Obiectivele PSRM rămân neschimbate: noi consecvent pledăm și vom întreprinde acțiuni pentru demolarea guvernării oligarhice și eliberarea instituțiilor statului din captivitate. Noi considerăm că alegerile prezidențiale trebuie să fie câștigate de opoziție, iar alegerile parlamentare anticipate urmează să fie organizate în comun cu cele prezidențiale.
În privința candidaturii pentru funcția de președinte al statului – noi acceptăm și vom participa la dialogul dintre reprezentații opoziției și vom încerca să identificăm modalitățile optime de a participa în alegeri și de a învinge puterea oligarhică. Decizia finală a Partidului Socialiștilor se va baza pe opinia majorității membrilor și susținătorilor PSRM, precum și pe datele sondajelor de opinie, care arată dispozițiile generale de vot ale cetățenilor.
Cert este că atât PSRM, cât și candidatul înaintat sau susținut de PSRM va evita orice confruntare cu alți eventuali candidați ai altor forțe de opoziție. Obiectivul nostru comun este înlăturarea guvernării oligarhice și deci toate declarațiile și acțiunile noastre trebuie să fie în sprijinul acestui obiectiv", a menționat Dodon.
Partidul Platforma Demnitate și Adevăr a făcut apel către toate partidele reformatoare care se bucură de încredere populară să înceapă discuțiile privind desemnarea unui candidat unic pentru alegerile prezindențiale. În cadrul unei conferințe organizate astăzi ad-hoc, liderul PPDA, Andrei Năstase a declarat că în opinia sa termenul limită pentru aceste discuții este de 20 iunie 2016.
Am încercat să obținem o reacție și de la Maia Sandu, însă reprezentantul de presă al partidului ne-a spus că liderul PAS va vorbi despre acest subiect, mâine îin cadrul unei ședințe la IPN.
Cu reacțiile celorlalți lideri ai partidelor de opoziție vom reveni pe parcurs.


