theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
24 Сентября 2015, 14:02
673
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Dodon amenință Ministerul Transporturilor

Igor Dodon, liderul PSRM este supărat pe Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. În cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi, Dodon spune că ministerul nu permite firmelor de transport din raioanele țării să aducă oameni la Chișinău, la protestul de pe 27 septembrie, notează UNIMEDIA.

Igor Dodon, liderul PSRM este supărat pe Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. Foto: unimedia.info

„De la Ministerul Transporturilor a venit o circulară la toate companiile de transport să nu transporte oameni duminică la Chișinău. Avem mesaje din 10 raioane: Orhei, Hâncești, Vulcănești, Ceadîr-Lunga, Drochia, Bălți, Florești”, spune Dodon.

Liderul socialiștilor afirmă că transportul deja comandat pentru protestul din 27 septembrie a început să-i refuze.

„Transportul care a fost deja comandat și achitat începe să refuze pentru că de la Ministerul Transporturilor a venit o informație cum că le vor fi suspendate licențele în cazul în care vor veni la Chișinău”, explică Dodon.

În replică, Dodon se adresează Ministerului: „Vreți să venim la voi la minister? Vrei să te luăm pe sus?” (n.r. Iurie Chirinciuc, ministrul Transporturilor).

Socialistul mai susține că în caz că le vor fi împiedicate autobuzele să vină la Chișinău, aceștia vor folosi mașinile personale.

„Dacă ne blocați cu autobuzele, venim cu transportul privat. Asta înseamnă 6 000 de automobile în Chișinău, duminică, de dimineață”, conchide politicianul. 

Reprezentații Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor nu au comentat deocamdată declarațiile lui Igor Dodon.

UNIMEDIA amintește că, Igor Dodon, liderul PSRM și Renato Usatîi, liderul partidului „Partidul Nostru” au anunțat că vor organiza un protest comun la data de 27 septembrie. Aceștia spun că vor instala corturi în centrul Capitalei și vor protesta non-stop. 

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована