theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
7 Февраля 2017, 20:53
1 288
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Dodon a interzis participarea unui grup de militari la un exercițiu în România

Un grup de militari din cadrul Armatei Naționale trebuia să participe zilele acestea la exercițiile militare din România, însă Igor Dodon a refuzat să semneze decretul privind detașarea contingentului militar.

Dodon a interzis participarea unui grup de militari la un exercițiu în România. Foto: Facebook/Igor Dodon
Dodon a interzis participarea unui grup de militari la un exercițiu în România. Foto: Facebook/Igor Dodon

Informația a fost confirmată azi de către șeful statului în cadrul conferinței de presă la Bruxelles după întrevederea cu adjunctul secretarului general NATO, Rose Gottemoeller.

„Trebuie să ne clarificăm, să numim un ministru profesionist și apoi să vedem cum procedăm. Astfel de solicitare (privind detașarea contingentului militar - n.r.) este pe masa președintelui. Am cerut argumente suplimentare. La întoarcere mâine dimineața vedem care sunt argumentele de participare la o misiune din România. Nu am semnat. Ne vom clarifica, semnăm sau nu. Să vedem pentru ce să meargă acolo”, a declarat Dodon.

Precizăm că militarii ai Armatei Naționale participă activ la exercițiile militare din statele vecine - România și Ucraina.

Amintim că Ministerul Apărării nu are ministru după ce Igor Dodon l-a demis pe 27 decembrie pe Anatol Șalaru la inițiativa președintelui PL, Mihai Ghimpu. Liberalii au solicitat ca funcția vacantă la șefia instituției să-i revină ministrului Mediului, Valeriu Munteanu, însă acestei decizii se împotrivește șeful statului care susține că la conducerea ministerului trebuie să vine un „profesionist și patriot”.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована