Discuția Osipov - Ștanski fără rezultate. Au stabilit o nouă agendă
Discuția desfășurată astăzi între Victor Osipov, vice-premierul pentru reintegrare și reprezentantul Tiraspolului Nina Ștanski la sediul OSCE din Republica Moldova s-a încheiat fără rezultate palpabile.

Cei doi au declarat pentru presă că întrevederea va fi urmată de o serie de noi consultări după care, la începutul lunii septembrie, va avea loc o nouă întâlnire în format 1+1.
În cadrul întrevederii de astăzi a fost abordată, în special, problema agricultorilor moldoveni stânga Nistrului, transportul marfar cu trenul dar și problemele economice.
Oficialul de la Tiraspol a menționat că antreprenorii din stânga Nistrului sunt obligați să achite taxe atât Republicii Moldova cât și Ucrainei chiar dacă marfa nu se mișcă din loc.
„Am discutat mai multe probleme printre care despre calea ferată dintre regiunea transnistreană și Republica Moldova pentru că sunt mai multe probleme de la semnarea acordului din 2012. Este un document tehnic și unul politic, acest document tehnic semnat între cele două părți dacă înainte veneau din Ucraina le lua locomotiva transnistreană, acum însă după acțiunile părții ucrainene, trebuie să vină locomotiva din Republica Moldova de aceea antreprenorii trebuie să plătească atât părții ucrainene cât și celei moldovenești chiar dacă încărcătura rămâne pe loc” a spus Ștanski
De cealaltă parte, Victor Osipov spune că decizia protocolară nu este încălcată.
„Trebuie să vedem dacă regimul de transport este pentru export sau pentru uz intern”, a menționat Osipov.
Referitor la problema agricultorilor din regiune care nu-și pot prelucra pământurile Ștanski spune că aceste terenuri au fost date în arendă la rândul lor unor agricultori au vândut aceste terenuri ilegal, iar cei care le-au cumpărat susțin că sunt ale lor de drept.
„Agricultorii din regiune puteau să primească un certificat de la Dubăsari pentru un lot de pământ pe care puteau să-l folosească o perioadă de un an de zile, iar peste un an procedura trebuia să se repete. Agricultorii vindeau aceste pământuri, iar cei care le cumpărau credeau că sunt pământurile lor, deși acestea erau arendate. Noi am venit cu propunerea ca să repunem acest mecanism în funcțiune”, a adăugat Ștanski.
La final oficialul de la Tiraspol a ținut să menționeze că este nevoie să aibă loc încă 5-6 întâlniri între experți, iar la data de 10 septembrie urmează să fie organizată o nouă întâlnire în format 1+1.
Deschide.MD amintește că ieri, după o pauză de aproape doi ani, a avut loc ședința Comisiei interguvernamentale pentru reintegrare, după care premierul Streleț a declarat că problema transnistreană contribuie la stagnarea integrării europene a Republicii Moldova. Prin urmare, ieri, s-a adoptat decizia ca instituţiile centrale ale statului să reevalueze impactul problemei transnistrene asupra diferitor sectoare.


