theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
14 Июля 2015, 12:17
645
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Deputații moldoveni merg în vizită la Parlamentul European

Un grup de deputați din Parlamentul Republicii Moldova, reprezentând toate fracțiunile, efectuează o vizită de studiu la Parlamentul European, în perioada 13-14 iulie curent.

Deputații moldoveni merg în vizită la Parlamentul European. Foto: moldova.org
Deputații moldoveni merg în vizită la Parlamentul European. Foto: moldova.org

Pe parcursul vizitei, deputații vor purta discuții cu europarlamentari și funcționari pe subiecte legate de funcționarea și competențele Parlamentului European, procedurile de adoptare a legislației europene și armonizarea cadrul legislativ din Republica Moldova la acquis-ul comunitar, drepturile cetățenilor și afaceri constituționale, politicile interne ale Uniunii Europene.

Agenda vizitei de studiu include întrevederi cu Vicepreședintele Parlamentului European, Rainer Wieland, Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova și Coordonatorul Programului anual de cooperare între Parlamentul European și Parlamentul Republicii Moldova pentru 2015, Petras Austrevicius, Copreședintele Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – UE, Andi Cristea. De asemenea, delegația are planificate discuții cu reprezentanți ai grupurilor politice din Parlamentul European.

Din componența delegației fac parte deputații Raisa Apolschii (PDM), Președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Andrei Neguţa (PSRM), Anatolie Zagorodnîi (PCRM), Valeriu Munteanu (PL), Angel Agache (PLDM), precum și Narine Sahakyan, Coordonator rezident adjunct PNUD Moldova. Din componența delegației fac parte și funcționari din cadrul Secretariatului Parlamentului: Ion Creangă, șeful Direcției generale juridice și adjunctul său, Svetlana Cicati.

Anul acesta, Parlamentul Republicii Moldova a fost selectat, în premieră, de Parlamentul European pentru un amplu program de cooperare. Acesta prevede asigurarea asistenței Legislativului de la Chișinău în aproximarea și armonizarea legislației naționale cu acquis-ul comunitar, consolidarea capacităților comisiilor parlamentare, susținerea Oficiilor teritoriale de informare a Parlamentului, organizarea seminarelor parlamentare, organizarea vizitelor de studiu la Parlamentul European, oferirea asistenței Parlamentului în elaborarea Regulamentului de Procedură, oferirea de burse pentru funcționari în cadrul Programului de burse “Democrație”. 

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована