Depuații PD îi critică pe PLDM-iști : „V-am întins o mână și ați răspuns cu pumnul”
Parlamentarii din fracţiunea PLDM au semnat moţiunea de cenzură împotriva activităţii Guvernului Filip, înaintată de socialişti. Astfel, premierul Pavel Filip va fi audiat săptămâna viitoare în Parlament.

Decizia deputaților liberal-democrați de a semna moțiunea socialiștilor a nemulțumit deputații democrați.
„Ieri v-am întins mâna, iar astăzi răspundeți cu pumnul, semnând moţiunea”, a spus Candu. „De astăzi avem două coaliţii: una de guvernare şi alta de opoziţie. PLDM și comuniștii au aderat la socialiști”, a spus Dumitru Diacov.
Liberal-democrații au semnat moţiunea PSRM după ce inițiativa lor privind audierea prim-ministrului Pavel Filip în Parlament nu a fost susținută de majoritatea parlamentară.
„Din momentul învestirii, actuala guvernare ne hrănește cu promisiuni și vorbe false. Iniţiativa PLDM, pentru a fi audiat Guvernul în Parlament, a fost respinsă. Astfel, am fost puşi în situaţia de a semna moţiunea de cenzură”, a declarat Deliu.
De partea cealaltă, liderul socialiștilor Igor Dodon a anunțat că moțiunea socialiștilor în adresa premierului Filip a trecut de Parlament și că săptămâna viitoare premierul va veni în fața deputaților pentru audieri.


