Declarațiile lui Putin și Dodon vs statistica oficială. Expertul Roman Chirca: Din păcate, ei nu au învățat să citească statistica
Ieri, 17 ianuarie, a avut loc vizita istorică a președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, la Moscova.

În cadrul acestei vizite, șeful statului s-a întâlnit și cu președintele Federației Ruse, după care au ținut împreună o conferință de presă. Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a trecut prin revistă și rezultatele economice ale țării noastre după ce am depus un efort suplimentar pentru a ne apropia de Uniunea Europeană, doar că statisticile lui par să nu corespundă întru totul cu realitatea, scrie bani.md.
Contactat de Bani.md, expertul economic Roman Chirchă, directorul Institutului Economie de Piaţă, spune că din păcate, Igor Dodon și Vladimir Putin, nu au învățat cum să citească corect statistica oficială.
Adevărat este că valoarea schimburilor comerciale cu Federația Rusă s-au micșorat în urma a mai multor decizii politice, doar că Republica Moldova și-a găsit parteneri comerciali avantajoși pe piața Uniunii Europene, dar și noi piețe, netradiționale.
În cadrul conferinței de presă susținute la Moscova, președintele Federației Ruse Vladimir Putin declarase următoarele: „Din păcate, schimbul comercial bilateral s-a redus în ultimii ani de mai mult de două ori. Aceasta se datorează și faptorilor obiectivi, precum reducerea prețurilor la materia primă, dar trebuie să recunoaștem și faptul că relațiile bilateral-avantajoase cu Federația Rusă au fost rupte pe fundalul încercărilor de a forța apropierea de Uniunea Europeană”, iar „în rezultat, produsele moldovenești practic au pierdut piațele tradiționale rusești, iar pe noile – așa și n-au obținut nimic”.
„Din contra, din câte eu știu din statistică, schimbul comercial al Republicii Moldova cu țările Uniunii Europene s-a redus”, a mai declarat Putin.
STATISTICA OFICIALĂ SPUNE ALTCEVA.
Anul 2014 schimbă pozițiile în clasamentul principalilor parteneri comerciali ai Republicii Moldova, atât la capitolul exporturi, cât și la capitolul importuri. În 2013, înainte de semnarea Acordului de Asociere și de Liber Schimb cu Uniunea Europeană principalul partener economic al Republicii Moldova era Federația Rusă. Un an mai târziu, după semnarea importantelor documente la Bruxelles, pe data de 27 martie și după introducerea embargourilor din partea Federației Ruse, principalul partener economic al Republicii Moldova, atât la capitolul importuri, cât și cel al exporturilor, devine țara vecină România.
Tendința se păstează și în 2015 (n red. ultimul an pentru care sunt publicate date statistice finale).
Principalele destinații de export (mii dolari SUA)


Principalele destinații de import (mii dolari SUA)


Expertul Roman Chircă atrage atenția că la finele lunii noiembrie a anului 2016, exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE-28) sunt în creștere cu peste 7,2% față ce aceeași perioadă a anului trecut. La finele lunii noiembrie, valoare exporturilor în UE a fost de aproape 1,2 miliarde de dolari SUA, deținând o cotă de 64,8% în total exporturi (62,1% - în ianuarie-noiembrie 2015).
Țările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 20,6% (25,2% - în ianuarie-noiembrie 2015), ce corespunde unei valori de 380,5 milioane de dolari SUA. Exporturile de mărfuri către aceste țări s-au micșorat cu 16,2%, comparativ cu ianuarie-noiembrie 2015.
Ponderea exporturilor din Republica Moldova în țările CSI, față de importuri, este în scădere, iar în țările Uniunii Europene este în creștere, începând din anul 2014.
La finele anului 2015, ponderea exporturilor RM în UE în valoarea totală a importurilor ajunge la peste 62 la sută, în timp ce ponderea exporturilor RM în CSI în valoarea importurilor ajunde să fie de 48%.
Export în țările CSI și UE (mii dolari)
| 2013 | 2014 | 2015 | |
| Tarile CSI | 923219,8 | 735647,7 | 492294,6 |
| Tarile Uniunii Europene (UE-28) | 1137286 | 1245980 | 1217587 |
Import din țările CSI și UE (mii dolari)
| Tarile CSI | 1672308 | 1449246 | 1018111 |
| Tarile Uniunii Europene (UE-28) | 2472112 | 2567695 | 1954251 |
Ponderea exportuilor în Importuri
| Tarile CSI | 55,2% | 50,7% | 48,35% |
| Tarile Uniunii Europene (UE-28) | 46% | 48,52% | 62,3% |
Expertul economic Roman Chircă atrage atenția următoarele date:
„Dinamica exporturilor Republicii Moldova în „alte țări ale lumii” are o dinamica de creștere totala de 18% în lunile ianuarie-noiembrie 2016 față de aceeași perioadă a anului precedent. Printre aceste state se numără și India (creștere de 6,7 ori), Malaysia (de 3,2 ori), China (de 1,8 ori), Israel (de 3,7 ori), Myanmar (de 4,9 ori), ceea ce atestă integrarea mai profunda a RM în comerțul internațional.”


