De ce Vlad Filat nu va mai fi deputat
Proiectul de hotărâre privind declararea vacanței mandatului de deputat deținut de fostul președinte al PLDM a fost înregistrat, potrivit realitatea.md, de către deputatul în Parlament, președintele Comisiei Juridice Numiri și Imunități, Raisa Apolschi.

Anterior, mai notează sursa, la 22 noiembrie curent, procurorul general interimar Eduard Harunjen, a venit cu un demers, prin care a anunțat deputații despre „rezultatele examinării cauzei pentru care a fost ridicată imunitatea parlamentară a deputatului în Parlament Filat Vladimir".
Potrivit unei hotărâri a Curții Constituționale, pe care o citează deputatul Raisa Apolschi (din 20 ianuarie 2015), „în cazul condamnării deputatului pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie şi/sau condamnării la închisoare (privaţiune de libertate) prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, inclusiv ale unui stat străin, mandatul acestuia nu poate fi ridicat, ci încetează de drept". Vlad Filat a fost fondatorul și președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova și Prim-ministru al Republicii Moldova. Acesta a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru traffic de influență și fapte de corupție. Instanța de judecată a dispus confiscarea mai multor bunuri din averea acestuia. De menționat că procurorii au insistat ca Vlad Fiat să fie condamnat la 19 ani de închisoare.


